luni, 19 august 2013

Amalgam de sentimente.



            Şi viaţa râmâne doar un circuit de sentimente, tristeţe-fericire-tristeţe, mereu o alternanţă între cele două. Simt praful ce s-a aşezat asupra mea, văd epava ce a rămas din mine însămi. Mă simt în afara timpului, trăiesc o viaţă fugară, gonind după timp şi fugind de el. Ajung să văd cum visele mi se spulberă ca şi secundele, trec...şi lasă în urma lor doar fantoma a ceea ce am fost. E cinstit oare să ajungi să fi dezamăgit de tine însuţi? Se spune că toţi merităm o a doua şansă, dar oare un risipitor de oportunităţi  ca mine va mai merita ceva? 
               Ajungi momente când îţi vine să iei încărcătura sufletului tău şi să pleci, acolo unde nimeni şi nimic nu te va găsi, spre ţara de Nicăieri. Închid ochii şi mă imaginez puternică, dar îi deschid şi realizez că e doar o iluzie, că sunt un copil ce are nevoie de un moment de linişte, eu şi jucăriile mele –cuvintele. Uneori mi-e atât de simplu să evadez în lumea mea, să deschid portalul şi să dispar, unde sunt doar eu si ele, miile de EU  ce stau înmagazinate aici. Şi din nou linişte, se lasă cu tăcere în mintea mea, ai zice că zumzetul şi vocile au luat o pauză. Linişte... Mă simt o pasăre în colivie, mă simt privilegiată de libertate...stau şi mă gândesc ce rost au toate aceste interziceri, ce rost are această dorinţă de evadare din propria viaţă. Câteodată aş vrea să fiu păpuşar, să creez figurinele perfecte, să îmi ţes singură viaţa şi destinul. În jurul meu e un amalgam de sentimente. 
               Oscilez mereu între atatea stări...

joi, 15 august 2013

Obstacol


Lacrimile stau să cadă iar,
mă trezesc din nou,
din nou sufocată de sentimente.
Am intrat intr-un joc al timpului.
Cât va mai dura?

Mă simt ca un pendul,
oscilând între prezent şi trecut ,
mereu în căutarea fericirii,
scormonind din când în când
şi prin viitor.
Călătoria mea prin viaţă:
un razboi sângeros cu mine însumi,
lecţii la fiecare pas,
obstacole de înfruntat.

Doamne, oare cât va mai dura?

marți, 13 august 2013

Caută...

     

      Alergi haotic printre mii de stări, te afli între decizii, eşti la puntea impreciziilor, îţi pui mereu întrebarea ,,Oare cum e mai bine?"... Te-ai săturat de dezamăgiri, te-ai săturat de atâtea interdicţii...ai vrea să poţi să spui tot ce s-a fosilizat în sufletul tău, pe zi ce trece eşti tot mai decis: vei spune lucrurilor pe nume. Dar tu ce faci? Rămâi în acelaşi punct, aceleaşi temeri, aceleaşi sentimente... Nimic nu se va şterge şi nimic nu va trece cu timpul dacă nu vei da glas tuturor gândurilor tale mute, nimic nu va trece dacă nu înfrunţi prezentul...de asemenea, nimic nu se va schimba.
       Nu fugi de responsabilitatea de a spune lucrurilor pe nume, nu fugi de tine însuţi, nu te amăgi. Înfruntă realitatea, analizează bine situaţia. Ce-ţi doreşti? Ce te face fericit? Nu spera ca soarele să apară pe strada ta, fă ceva pentru ca razele lui să îţi lumineze viaţa mereu.
       Ştiu, preferi să rămâi într-o permanentă tăcere, să stai ascuns de soare toată ziua între aceiaşi patru pereţi, martorii tuturor suspinelor tale, martorii lacrimilor şi zâmbetelor tale. Ai vrea să porneşti într-o călătorie, abia aştepţi pretextul ideal de a ieşi în lume, de a pleca acolo unde nimeni nu te cunoaşte. Dar rămâi, aştepţi...Ce aştepţi? Nici tu nu şti...Caută să te regăseşti, caută să înţelegi, caută să te aduni, caută....
     

joi, 8 august 2013

Acolo unde liniştea e la ea acasă...

     
   

       Între noi s-au aşternut atâtea gânduri nerostite, atâtea sentimente nespuse...şi totuşi o nouă poveste continuă să fie ţesută. Multe întrebări roiesc acum în mintea mea. Stau şi mă gândesc...raţiunea sau simţirea?
      Singurul lucru de care sunt sigură acum e faptul că m-am ataşat de sufletul tău, că ai reuşit să vindeci din rănile trecutului, ai vindecat cicatricile din sufletul meu. Încerc să desluşesc misterele din inima mea, încerc să-mi pun ordine între gânduri. Cred că am plecat în căutarea propriului suflet, în căutarea răspunsurilor, refugiindu-mă aici, unde liniştea e la ea acasă.
      Treptele calde simt greutatea grijilor mele. Aici, sub privirea nopţii, aud cum greierii cântă a linişte, aud câinii cum îşi latră poveştile, aud murmurul adierilor blânde. Te simt atât de aproape, dar câţi kilometri sunt între noi, câte ore, câte văi, câte ape, câte sentimente şi oare cât dor? 
      Lângă mine am primit cu căldură un fluture. Îmi aduce aminte de stolurile din stomacul meu. Sunt sute, mii, chiar zeci de mii. Dar dacă aceşti fluturi mor pe sfârşitul verii? Dacă toate acestea sunt provizorii? Îmi doresc atât de mult să pot să apuc fericirea cu amândouă mâinile. Mă simt ca un fugar, alerg mistuită de un dor nebun. Te rog doar să ai răbdare cu mine şi copilul ce stă ascuns în sufletul meu. Ai ajuns în viaţa mea cu un scop. 
      Simt vântul cum îmi încurcă buclele şatene, simt cum noaptea îşi face loc printre licăririle verzui ale ochilor mei. Natura mă cheamă, strigă...Dar gândul meu zboară...departe... Noaptea e din ce în ce mai densă, întrebările şi teama tot mai abundente. Şi totuşi...las liniştea să mă învăluie, las noaptea să-mi fie sfetnic, ea îmi va fi călăuză... Linişte...Magie...

joi, 1 august 2013

Începutul...

     
         Prima zi a lui August, o altă zi care marchează un alt început, o altă lună care poate fi o schimbare în viaţa ta. Totul depinde de tine, ce alegi?
          Tot ce ţi-aş putea spune e să savurezi cu intensitate fiecare clipă din această lună, să dai frâu liber imaginaţiei şi să zbori. Poate pentru că e şi ultima lună a verii, ultima lună sub magiei soarelui dogoritor. Dacă vara aceasta a fost pentru tine una pe care nu o vei putea uita, atunci fă ca August să fie sfeşnicul poveştii tale, poate de dragoste, poate de prietenie, poate o poveste despre vise, dar nu înceta să mai scri o filă în cartea vieţii tale.
           Fii pregătit pentru începutul lui August, caută magia şi bucură-te de ea! Să ai parte de un August magic, un August ce să completeze povestea ta. Zâmbeşte, August e aici! :)

marți, 30 iulie 2013

Sufletul tău e acasă?

       
      Uneori, oricât de grea sau de zbuciumată ar fi viaţa ta, îţi doreşti doar să o poţi lua de la capăt, să poţi să îţi iei încărcătura sufletească şi să porneşti spre nicăieri. Aştept cu ardoare ploaia, cea care calmează arşiţa zilelor de vară, cea care revigorează sufletele încinse şi trupurile încălzite, cea care aduce linişte.
      Oricât de puternic ar fi un om, un suflet, el are nevoie de un moment de regăsire, un moment în care să-şi caute sufletul printre rătăciţi şi să-l aducă acasă.
       Nu-ţi fie teamă să crezi că poate fi şi bine. Dacă în viaţa ta au existat persoane care te-au făcut să suferi asta nu înseamnă că toţi vor fi la fel...dacă au fost persoane care nu au ştiut să aprecieze bunătatea sufletului tău, asta nu înseamnă că fiecare persoană care va apărea în viaţa ta, dintr-un motiv sau altul, va fi la fel... Ştiu, uneori e greu să reconstruieşti încrederea în oameni şi în tine, dar nu imposibil. De ce să laşi oamenii să distrugă ce e frumos? Ştiu, poate sunt naivă, dar îmi place să cred că în lume a rămas un strop de umanitate, o fărâmă de iubire.
        Lumea are nevoie de iubire, ce ar fi lumea fără ea? Fără iubire oamenii nu s-ar cunoaşte, fără iubire nu am lega prieteni şi fără iubire n-am descoperi frumosul în lucrurile mici, în zâmbete, în prietenie. Este adevărat, am simţit şi gustul amar al dezamăgirilor, dar am văzut ce frumos încolţeşte fericirea atunci când un nou prieten îţi luminează zilele, când o vorbă caldă aduce un curcubeu. Nu e greu să crezi într-un nou început, trebuie doar să nu laşi fantomele trecutului să-ţi bântuie prezentul.
        Gândeşte-te că timpul nu aşteaptă după tine, tu trebuie să te urci în trenul lui, să călătoreşti după regulile pe care el le impune. Timpul nu mai are răbdare cu oamenii, mai ales cu cei care ar vrea să trăiască veşnic în trecut. Nu te mai gândi la regrete, ai în faţă un viitor ce te aşteaptă şi ce e cel mai important ai un prezent ce trebuie trăit. Ai fost rănit, şi ce? Rănile se vindecă. Ai fost dezamăgit, şi ce? Nu înseamnă că viaţa se încheie la această treaptă a existenţei tale, mai ai multe trepte de urcat pentru a ajunge în vârf. Nu ţi-a fost răsplătită bunătatea? Dar oare pentru cine trăieşti? Pentru tine sau pentru cei din jurul tău. Nu ai nevoie de admiraţia celorlaţi, tu faci bine pentru că vrei să faci un bine. Eşti apreciat pentru ceea ce eşti tu, pentru sufletul tău, nu pentru ce faci ca ceilalţi să fie fericiţi. Nu-ţi creea o falsă aparenţă asupra lumii. Nu creea o imagine de asamblu a ceea ce tu numeşti ,,ceilalţi". Fiecare e diferit în felul lui, fiecare apreciază oamenii diferit şi ce e cel mai important, fiecare iubeşte diferit şi fiecare simte cu o altă intensitate. Nu uniformiza omenirea.
        Prin tot acest haos impus de civilizaţie şi de inovaţii, singurul lucru de care ai nevoie e ca sufletul tău să fie acasă,  să nu-l risipeşti printre impresii false despre lume şi viaţă, să nu-l laşi închis în vid doar din cauza temerilor. Nu-şi fie teamă să deschizi cămăruţele sufletului tău, fă ordine, şterge praful amintirilor, sortează sticluţele cu sentimente şi lasă soarele să pătrundă în odăile întunecate şi închise ale fiinţei tale. Crede că poate fi şi bine!

luni, 29 iulie 2013

Linişte

     

     
      Timp...încotro mergi? Unde mă lași? Încotro mă îndrepți? Aștept cu ardoare apusul..momentul în care liniștea se lasă peste sufletul meu, momentul în care încerc să mă regăsesc, momentul când îmi fac radiografiez viața. Acolo, în liniștea serii, printre miile de speranțe răsărite pe cer, acolo, încerc să înțeleg complexitatea ființei mele...
       După arșița unei alte zile, aștept răcoarea înserării, aștept un vânt al schimbărilor. Uneori îmi doresc atât de mult să plec, să cutreier alte tărâmuri. Îmi doresc doar să plec în căutarea liniștii. Un moment de liniște, atât îmi doresc. Fără murmurul amintirilor, fără presiunea prezentului, fără vocile regretelor, fără întrebări, fără răspunsuri.
      E uimitor cum înconjurat de o mare de oameni, sufletul îți poate rămâne solitar...cum deși telefoanele sună mereu, singurătatea te cuprinde de peste tot. Gânduri, sentimente, regrete, dorințe, vise....toate adunate și toate risipite prin mintea mea...
       Am realizat că e în zadar să ne punem atâtea întrebări, e în zadar să căutam răspunsuri... pentru că de multe ori doar timpul poate rezolva ceva...doar timpul poate aduce linişte acolo unde furtunile s-au instalat vijelios. Pe cât de mult încerc să controlez mai mult situaţia cu atât haosul pare că se instalează mai repede. 
       Ascult liniştea serii, îmi caut echilibrul, îmi caut mijlocul între fericire şi tristeţe, între zâmbete şi lacrimi, îmi fac o radiografie a sufletului şi mă cufund în visare... Linişte...