joi, 28 noiembrie 2013

Cu toţii avem motive să zâmbim!

     

        ,,I would like to begin with the definition of this word. Fair play refers to conformity to established rules. This term is frequently used in sports and it usually means that the players had an agreement regarding some game rules and they “promised” stick to them during the game. But in this essay I want to present another meaning of the word fair play, also in another context. Not once you have passed by a homeless guy on the street. How many times you taught about it situation or intended to give him some help? Have you ever taught why he is there? Why he is begging for money or food? I mean the homeless people, not about those one who are too lazy to work, because that’s another story. I want to talk about life being fair play with us. I’m thankful and lucky to say that I have a cozy home, some loving parents, a nice brother, what eat and drink and many other luxuries (laptop, smartphone, components for robots) that other do not have. I’m thankful that life gave me a chance to education, to be a part of the society. I guess that means life was fair play with me and it’s my duty to be fair play with it. I must use what life gave me and do not waist this precious gift. Some people did not had my chance. Due to some problems at work or in their life, they lost everything. It’s like somebody took their gift. Then life stopped being fair play with them. And what happens then? They end in streets, under bridges, in hidden spots and they struggle to survive without food, drinkable water or clean clothes. It’s a sad fact that almost nobody cares about this people."

My friend told me a story...a story who make me cry and  I want to thank you for all the moments when you were with me! Don't forget: I love you a lot! You are a special person in my life!  (A la pătrat)

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Dragă trecător prin viaţă,




          Ţi s-a întâmplat vreodată să te pui la somn cu speranţa că acel ,,mâine” te va elibera din lagărele timpului, că acel ,,mâine” va pune o mică pauză în viaţa agitată pe care o duci? Te-ai gândit vreodată că suntem într-o goană perpetuă după timp, dar totodată fugim nebuneşte după el? Cum poate fi atât de încăpător omul, cum putem aduna atâtea şi atâtea stări, atâtea şi atâtea sentimente într-un singur loc?
          Când s-a ajuns în acest punct? Nu mai avem timp să iubim, nu mai avem timp să admirăm, nu mai avem timp să trăim…şi ce e cel mai îngrijorător, nu mai avem timp să învăţăm… Trecem obosiţi cu capetele plecate, privind mereu spre acelaşi cenuşiu pavaj, iar şi iar... De ce nu avem curaj să ridicăm capul spre soare, să-l salutăm şi să-i mulţumim că mai avem şansa la o zi pe pământ?
          Încă de când suntem mici, ne dorim tot mai mult să creştem, să săltăm peste ani şi să ,,ne facem mari”... Nu contează câte acumulăm sau câte lucruri învăţăm din acest ,,crescut”, însă ajungem la un moment dat să spunem ,,dacă aş mai putea trăi o dată”. De ce ajungem să regretăm? De ce am vrea să schimbăm ceva ce deja e transformat în istorie? Odată trecuţi prin viaţă acumulăm, printre ridurile ce ne marchează vârsta, un bagaj de încercări, o încărcătură de sentimente care au avut menirea de a forma un om, de a construi un caracter. Timpul...este ceva atât de relativ...încât uneori mă simt doar un pendul ce oscilează mereu între trecut şi viitor. Ne grăbim mereu spre un sfârşit, ne grăbim mereu să terminăm ceva, ne grăbim să căutăm...de unde atâta grabă?
          E timpul să spunem stop vieţii noastre haotice, e timpul să nu mai gonim nebuneşte pe şoselele vieţii, e timpul să devenim pietoni, să coborâm din maşina timpului şi să contemplăm! Tu, tinere, trebuie să înveţi că viaţa e mult mai mult decât o succesiune de întâmplări, verbe adunate într-un cufăr numit destin... E timpul să simţi cu adevărat că trăieşti, nu doar să te rezumi la ,,aştept o altă zi”. Dacă nu mai avem şansa la o altă zi, dacă doar clipa de acum ne mai rămâne? E timpul să dai culoare prezentului! Sunt atât de multe lucruri care te încojoară... Ia din fiecare câte puţin, pentru a dobândi  înţelepciune, pentru a acumula câte puţin pentru tine şi pentru viitorul tău.  Învaţă să iubeşti viaţa, pentru că ea te va duce treptat spre mântuire.
          Sunt de părere că noi, oamenii, nu ne pregătim pentru moarte, ci treptat, zi după zi, noi ne pregătim pentru înviere, ne pregătim pentru viaţa alături de Hristos.  Cât de frumos sună...o viaţa alături de Hristos...pentru asta însă, trebuie să dobândeşti înţelepciunea unui bătrân şi puterea unui tânăr, pentru că omogenizate, cele două, îţi vor da putere şi credinţă, înţelepciunea îţi va cârmui fiecare pas, iar puterea te va ajuta să te ridici de fiecare dată când îţi va fi imposibil să continui. Oare trebuie să ajungem să dobândim o fiinţă duală? Crezi că e cu putinţă ca într-un singur suflet să stea atât un tânăr cât şi un bătrân? Eu cred că e cu putinţă, eu cred că totul e posibil în Hristos, pentru că El e modelul nostru de curaj.
          Pentru asta, tu trebuie să ridici capul, să vezi că Dumnezeu a creat o lume atât de perfectă doar pentru tine, pentru noi. Ridică capul şi uită-te în jurul tău, învaţă de la tot ce te înconjoară, fii înţelept. Uneori stau şi mă gândesc la bunicii mei, nişte fiinţe atât de minunate care, deşi istoviţi de viaţă, mai au puterea să-mi repete unele istorioare iar şi iar. Sunt convinsă că nu o fac pentru că au uitat să ţină şirul poveştilor, ci pentru că vor să-mi inspire puţin din ceea ce ei au concluzionat acum, după ce au trăit o viaţă. Tu, tinere, ai putea să-ţi imaginezi cum e atunci când te apropii de finalul unei călătorii, să începi să-ţi revizuieşti viaţa? Ei o fac, zi de zi...şi cu fiecare clipă cu care se sting încearcă să ne dăruiască nouă din momentele lor, încearcă să ne lase moştenire un suflet, amintiri şi cuvinte de învăţătură.
          Cum văd eu viaţa? Pentru mine viaţă e atunci când treci peste toate momentele grele şi reuşeşti să fii drept, viu în adevăratul sens al cuvântului. Viaţă e atunci când înveţi de la tot ce te înconjoară, atunci când sufletul tău e un soare, cald, luminos, dătător de viaţă. Nu mi-e frică de oameni sau de ceea ce aş putea întâlni în drumul meu, pentru că ştiu că acolo unde omul răneşte, Dumnezeu mângâie. Nu simt frica, pentru că ştiu că El mă învaţă cum să umblu, nu mă voi rătăci, pentru că El e busola mea.
          Dragul meu, priveşte-ţi obiectivele în ochi, nu te abate de la visele tale... Poate că e greu, dar caută să fii un tânăr drept, cu coloană vertebrală. Ştiu, tentaţiile sunt mari, dar viaţa în Hristos e atât de frumoasă! Tinereţea ta trebuie să fie timpul în care acumulezi înţelepciune, pentru ca mai apoi, la bătrâneţe să poţi să o aplici. Ieşi de sub robia timpului, nu depinde de el. Acum cât eşti tânăr eşti pe tărâmul fără margini, fără timp, însă vei ajunge la un moment dat când timpul va fi mărginit... Nu te opri din căutare, încearcă să dezlegi misterele vieţii, priveşte fiecare fir de iarbă, mulţumeşte pentru că Dumnezeu ţi-a mai trasat destinul pentru încă o zi, visează, dă vieţii tale o culoare a credinţei, o culoare a curajului. Iubeşte, lasă-te îmbrăţişat de dragostea adevărată, iartă pentru a-ţi elibera sufletul de povara păcatului. Închide ochii, roagă-te, ridică-te şi adună bobiţele înţelepciunii. Tinereţea poate, bătrâneţea ştie!
          Ai şansa clipei de ACUM, nu o irosi,  ACUM poţi schimba ceva. Îndrăzneşte! Sufletul tău e acasă?
Cu sinceritate,
un alt trecător prin viaţă

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Învaţă de la toate!




http://www.youtube.com/watch?v=z9kHwOTmfxE

Un frumos video care reuşeşte mereu să îmi arate că nu avem motive să lăsăm timpul să ne robească! Priviţi în jurul vostru şi luaţi aminte la tot ce vedeţi!

marți, 8 octombrie 2013

Cucereşte, descoperă, învinge!

   
     Niciodată să nu spui niciodată! Trebuie să şti că totul e posibil, doar dacă tu crezi cu adevărat că tot ceea ce tu ţi-ai propus se poate realiza! Nu te gândi la eşec înainte să fi încercat să lupţi. Viaţa ta e în mâinile tale! Cucereşte, descoperă, învinge!

luni, 7 octombrie 2013

Şi totuşi...rămâne deschisă

   

  Cu toţii avem momente când ne e imposibil să înţelegem de ce e viaţa atât de schimbătoare...De ce ne simţim adesea ca un pendul care oscilează între atâtea şi atâtea stări? Cu toţii avem întrebări, cu toţii căutăm răspunsuri...
     Îmi compar viaţa cu o gară, locul de unde vin şi pleacă atâtea şi atâtea persoane...oameni dragi, oameni care vrând-nevrând şi-au lasat paşii prin sufletul meu. Eu nu sunt persoana care se va agăţa de oameni, eu nu-ţi cer să rămâi când tu ai da totul doar ca să pleci. Eu nu-ţi cer să păstrezi vie amintirea mea în viaţa ta, eu nu-ţi cer nimic, nu pretind nimic. Însă dacă tu alegi să rămâi fă-o din iubire, fă-o pentru că nu ai fost doar un călător prin viaţa mea...
      Ştiu, e dureros să vezi persoanele dragi plecând, dar uneori...din prea multă dragoste, preferăm să-i vedem pe ceilalţi fericiţi, chiar dacă în sufletul meu va rămâne un gol, chiar dacă universul meu va fi răsturnat. Da, accept fericirea ta...accept ca echilibrul meu emoţional să ia alte forme...pentru că decizia îţi aparţine.
       Eu nu am de gând să te scot definitiv, uşa sufletului meu va fi deschisă...şi continui să o las deschisă, deşi poate nu te vei mai întoarce niciodată. Rămân cu amintiri, rămân cu vise... Însă fiecare persoană care pleacă ia cu ea măcar un vis neîmplinit, ia cu ea câteva lacrimi, câteva planuri... Când le voi putea înlocui? Când mă voi putea ridica, când voi putea să spun ,,Sunt bine, a trecut!" ? 
       Continui să aştept...continui să cred că viaţa înseamnă mai mult decât un şir de despărţiri şi întâlniri... Cine? Cum? Când? Unde? Nu vom şti niciodată, rămânem cu certitudinea că s-a întâmplat... S-a întâmplat să râdem, s-a întâmplat să plângem, s-a întâmplat să iubim... Doar s-a întâmplat, dar ce rămâne după acestea?
       Şi totuşi...uşa rămâne deschisă...pentru tine...pentru că la un moment dat mi-ai umplut cămăruţa sufletului cu lumină....cândva m-ai făcut să visez, mi-ai dat aripi să pot zbura...
       Nu uita, rămâne deschisă...

duminică, 22 septembrie 2013

Din nou la drum

   
      Acum, când trebuie să mă înarmez pe un nou drum mă simt mult mai temătoare, în sufletul meu acumulându-se atâtea şi atâtea promisiuni, atâtea şi atâtea gânduri şi planuri de viitor...încât nu ştiu ce să mai iau cu mine pentru o nouă călătorie.
          Mi-am propus multe pentru această nouă călătorie, însă nu ştiu cum să dau startul... Mă rog pentru ca planurile mele să poată fi duse până la capăt, iar visele mele să rămână vii! Simt că nu sunt suficient de pregătită pentru acest ,,nou", că nu voi putea face faţă. Însă, ce rost are să mă rătăcesc de la început, de ce să mă împiedic printre proprii mei paşi? Voi călca triumfătoare! Da! M-am decis.
           Poate pentru toţi noul reprezintă multe întrebări, multe planuri şi multă panică. Nimeni nu ştie ce se află după colţ, ce se află la capătul celălalt al drumului, dar dacă nu ne încumetăm să pornim la drum nu vom şti niciodată ce ne aşteaptă la final. Sau de ce nu? Pe traseu. Lucrurile frumoase nu le întâlnim doar la finalul călătoriei, ci drumul până acolo e plin de aventuri şi amintiri frumoase.
             Din nou la drum...vise, iluzii, planuri...îndrăzneşte, crede, visează! Am pornit...

miercuri, 4 septembrie 2013

Now is good!

      
        Nu credeam vreodată că am să mă îndrăgostesc de mare...că am să reuşesc să pierd printre valurile furioase toate grijile mele...e ca şi cum sufletul meu a renăscut. 
        Am avut timp să stau de vorbă cu sufletul meu. Am avut timp să îmi curăt fiecare cămăruţă Acum e bine, acum e linişte. Mi-e dor de tot ce era curat, acolo, în serile în care mă întâlneam cu Marea. Pentru mine, ea e cea care a reuşit să mă readucă acasă. Zgomot de valuri ce îşi pierde ecoul în soare, nisipul ce se încurcă printre degetele mele, mirosul de sare ce se instalează în buclele mele, vise ce se pierd în ochii mării. Îmi e dor să stau ore în şir în braţele nisipului şi mângâiată de razele dogoritoare ale soarelui. 
         Marea a reuşit să-mi aducă sufletul acasă, a reuşit să mă elibereze de grijile viitorului. În câteva zile am acumulat toată liniştea de care aveam nevoie pentru a o lua de la capăt, în câteva zile am cunoscut oameni noi, m-am lăsat cunoscută, în câteva zile am simţit că trăiesc cu adevărat.Nu pentru simplul fapt că eram departe, ci pentru simplul fapt că eram eu.
        Am întâlnit chipuri vesele, chipuri triste, chipuri visătoare, toate adunate pe malul unei mări, în căutare de ceva sau cineva. Totodată am întâlnit oameni minunaţi, oameni care vrând-nevrând au adus o pată de culoare în viaţa mea, care m-au făcut să zâmbesc sau care mi-au pus un semn de întrebare referitor la mine şi la viaţa mea.
         Odată cu evadarea soarelui din străfundul mării, vedeam şi eu cu adevărat ce înseamnă să mai ai şansa la o altă zi, să mai ai şansa să mai vezi pentru încă o zi chipul luminii. Acolo, în aşteptarea miracolului de la 6:20 stăteai cu frica în braţe...oare va veni azi? Oare voi vedea azi soarele? Iar după ce inevitabilul tot se întâmplă, răsufli liniştit şi îţi spui ,,Mulţumesc, Doamne, pentru o altă zi!".
         Acum e bine, Marea m-a readus acasă, la căldura sufletului meu, ea m-a salvat de la rătăcire....