Sfântul Nicolae.... O zi plinã de emotii pentru copii... Ghetute ce stau nerãbdãtoare în fata usilor, nãsucurile de copii lipite de geamuri ce pândesc fãptasul...
Pe lângã to are acestea, primim lectii de viatã... Am vãzut chipuri de copii ce le cantau parintilor, parintii ce nu-i aveau, ce i-au lasat candva in voia sortii. Acesti copii vroiau doar sa-i multumeasca Sfantului Nicolae ca a avut grija de sufletele lor. Oare nu acesta e cadoul pe care ar trebui sa-l asteptam?? Oare nu trebuie sa invatam sa trecem dincolo de materialitate? V-ati intrebat vreodata cat valoreaza un cadou material pentru acesti copii? M-am lipit de niste suflete inocente care aveau nevoie doar de o mangaiere, un sarut pe frunte si o vorba calda. Era o fetita... 2 anisori, un zambet timid si multa caldura. M-a tinut de mana o bucata buna de timp, desi nu m-a mai vazut niciodata pana atunci. Am acceptat invitatia ei, am tinut-o langa mine.
Doamne, de ce nu putem ramane pururi copii? De ce nu ne putem bucura de tot ceea ce avem si mereu trecem unii pe langa altii cu fetele in pamant, cu chipuri incruntate? Unde a disparut toata bunatatea? Unde a ramas inocenta?
Azi mi-as fi dorit sa pot face ceva pentru acei copii...sa-i imbratisez pe toti si sa ma rog sa aiba parte de o viata binecuvantata... Aceste lucruri ar trebui sa ne serveasca drept exemplu, sa ne bucuram de micile lucruri ce ne ies in cale, de parinti, de sanatate...
