Ţi s-a întâmplat vreodată să te pui la
somn cu speranţa că acel ,,mâine” te va elibera din lagărele timpului, că acel
,,mâine” va pune o mică pauză în viaţa agitată pe care o duci? Te-ai gândit
vreodată că suntem într-o goană perpetuă după timp, dar totodată fugim
nebuneşte după el? Cum poate fi atât de încăpător omul, cum putem aduna atâtea
şi atâtea stări, atâtea şi atâtea sentimente într-un singur loc?
Când s-a ajuns în acest punct? Nu mai
avem timp să iubim, nu mai avem timp să admirăm, nu mai avem timp să trăim…şi
ce e cel mai îngrijorător, nu mai avem timp să învăţăm… Trecem obosiţi cu capetele plecate, privind mereu spre acelaşi cenuşiu
pavaj, iar şi iar... De ce nu avem curaj să ridicăm capul spre soare, să-l
salutăm şi să-i mulţumim că mai avem şansa la o zi pe pământ?
Încă de
când suntem mici, ne dorim tot mai mult să creştem, să săltăm peste ani şi să
,,ne facem mari”... Nu contează câte acumulăm sau câte lucruri învăţăm din
acest ,,crescut”, însă ajungem la un moment dat să spunem ,,dacă aş mai putea
trăi o dată”. De ce ajungem să regretăm? De ce am vrea să schimbăm ceva ce deja
e transformat în istorie? Odată trecuţi prin viaţă acumulăm, printre ridurile
ce ne marchează vârsta, un bagaj de încercări, o încărcătură de sentimente care
au avut menirea de a forma un om, de a construi un caracter. Timpul...este ceva
atât de relativ...încât uneori mă simt doar un pendul ce oscilează mereu între
trecut şi viitor. Ne grăbim mereu spre un sfârşit, ne grăbim mereu să terminăm
ceva, ne grăbim să căutăm...de unde atâta grabă?
E timpul
să spunem stop vieţii noastre haotice, e timpul să nu mai gonim nebuneşte pe
şoselele vieţii, e timpul să devenim pietoni, să coborâm din maşina timpului şi
să contemplăm! Tu, tinere, trebuie să înveţi că viaţa e mult mai mult decât o
succesiune de întâmplări, verbe adunate într-un cufăr numit destin... E timpul
să simţi cu adevărat că trăieşti, nu doar să te rezumi la ,,aştept o altă zi”.
Dacă nu mai avem şansa la o altă zi, dacă doar clipa de acum ne mai rămâne? E
timpul să dai culoare prezentului! Sunt atât de multe lucruri care te
încojoară... Ia din fiecare câte puţin, pentru a dobândi înţelepciune, pentru a acumula câte puţin pentru
tine şi pentru viitorul tău. Învaţă să
iubeşti viaţa, pentru că ea te va duce treptat spre mântuire.
Sunt de
părere că noi, oamenii, nu ne pregătim pentru moarte, ci treptat, zi după zi,
noi ne pregătim pentru înviere, ne pregătim pentru viaţa alături de
Hristos. Cât de frumos sună...o viaţa
alături de Hristos...pentru asta însă, trebuie să dobândeşti înţelepciunea unui
bătrân şi puterea unui tânăr, pentru că omogenizate, cele două, îţi vor da
putere şi credinţă, înţelepciunea îţi va cârmui fiecare pas, iar puterea te va
ajuta să te ridici de fiecare dată când îţi va fi imposibil să continui. Oare
trebuie să ajungem să dobândim o fiinţă duală? Crezi că e cu putinţă ca într-un
singur suflet să stea atât un tânăr cât şi un bătrân? Eu cred că e cu putinţă,
eu cred că totul e posibil în Hristos, pentru că El e modelul nostru de curaj.
Pentru asta, tu trebuie să ridici
capul, să vezi că Dumnezeu a creat o lume atât de perfectă doar pentru tine,
pentru noi. Ridică capul şi uită-te în jurul tău, învaţă de la tot ce te
înconjoară, fii înţelept. Uneori stau şi mă
gândesc la bunicii mei, nişte fiinţe atât de minunate care, deşi istoviţi de
viaţă, mai au puterea să-mi repete unele istorioare iar şi iar. Sunt convinsă
că nu o fac pentru că au uitat să ţină şirul poveştilor, ci pentru că vor să-mi
inspire puţin din ceea ce ei au concluzionat acum, după ce au trăit o viaţă.
Tu, tinere, ai putea să-ţi imaginezi cum e atunci când te apropii de finalul
unei călătorii, să începi să-ţi revizuieşti viaţa? Ei o fac, zi de zi...şi cu
fiecare clipă cu care se sting încearcă să ne dăruiască nouă din momentele lor,
încearcă să ne lase moştenire un suflet, amintiri şi cuvinte de învăţătură.
Cum văd eu
viaţa? Pentru mine viaţă e atunci când treci peste toate momentele grele şi
reuşeşti să fii drept, viu în adevăratul sens al cuvântului. Viaţă e atunci
când înveţi de la tot ce te înconjoară, atunci când sufletul tău e un soare,
cald, luminos, dătător de viaţă. Nu mi-e frică de oameni sau de ceea ce aş
putea întâlni în drumul meu, pentru că ştiu că acolo unde omul răneşte,
Dumnezeu mângâie. Nu simt frica, pentru că ştiu că El mă învaţă cum să umblu,
nu mă voi rătăci, pentru că El e busola mea.
Dragul
meu, priveşte-ţi obiectivele în ochi, nu te abate de la visele tale... Poate că
e greu, dar caută să fii un tânăr drept, cu coloană vertebrală. Ştiu,
tentaţiile sunt mari, dar viaţa în Hristos e atât de frumoasă! Tinereţea ta
trebuie să fie timpul în care acumulezi înţelepciune, pentru ca mai apoi, la
bătrâneţe să poţi să o aplici. Ieşi de sub robia timpului, nu depinde de el.
Acum cât eşti tânăr eşti pe tărâmul fără margini, fără timp, însă vei ajunge la
un moment dat când timpul va fi mărginit... Nu te opri din căutare, încearcă să
dezlegi misterele vieţii, priveşte fiecare fir de iarbă, mulţumeşte pentru că
Dumnezeu ţi-a mai trasat destinul pentru încă o zi, visează, dă vieţii tale o
culoare a credinţei, o culoare a curajului. Iubeşte, lasă-te îmbrăţişat de
dragostea adevărată, iartă pentru a-ţi elibera sufletul de povara păcatului.
Închide ochii, roagă-te, ridică-te şi adună bobiţele înţelepciunii. Tinereţea
poate, bătrâneţea ştie!
Ai şansa
clipei de ACUM, nu o irosi, ACUM poţi
schimba ceva. Îndrăzneşte! Sufletul tău e acasă?
Cu sinceritate,
un alt trecător prin viaţă
