Orice ,,azi" poate fi o şansă spre reuşită, orice ,,azi" îţi poate deschide noi oportunităţi şi orice ,,azi" poate fi un început de drum. Pentru mine acest ,,azi" a însemnat o dorinţă puternică de eliberare, o eliberare din cătuşele sentimentelor, a suferinţelor, a regretelor. Viaţa mea, sau mai bine zis, ceea ce mi-a fost dat să trăiesc până acum, este asemeni unui lanţ muntos, urcuşuri şi coborâşuri, victorii, dar şi pierderi. Viaţa mea nu a fost uşoară, dar nici grea. Cu toate acestea, am învăţat să simt, să gândesc cu inima, să nu-mi fie teamă de responsabilităţi, să am încredere în forţele mele şi să continui să călătoresc prin această viaţă.
În ce constă puterea de a visa? Când stai suspendat pe un deal deasupra unui oraş adormit? Cum poti să îţi imaginezi că eşti stăpân peste întreg universul? Ei bine, în asta e înmagazinată viaţa, în puterea pe care o ai de a-ţi creea singur destinul, propriul univers. Inchizi ochii şi te imaginezi curat, singur, dar totodată fericit. Te imaginezi gata să înfrunţi fiecare greutate, fiecare obstacol, fiecare durere. Dar ce vei face când vei realiza că nu e aşa uşor? În asta constă dorinţa de reuşită. De ce să dai înapoi? Nu regreta nimic din tot ce ai făcut. Şi şti de ce? Pentru că numai o viaţă ai, pentru ca e posibil ca ,,mâine" să nu existe, viaţa depinde de acele grăbite ale unui ceasornic ce aşteaptă să-şi împlinească orele, zilele, anii şi în final viaţa...
Trenul grăbit al timpului nu aşteaptă după niciun călător, el are programul lui, timpul vine şi pleacă, de aceea să avem grijă cum ne irosim timpul. Şi tocmai pentru că viaţa noastră se scurge cu fiecare clipă, nu merită să risipim timp preţios regretând după un trecut ce nu mai poate fi schimbat şi nici tânjind după un viitor cât mai bun, ci avem doar ACUM pentru a ne bucura, pentru a savura fiecare clipă, fiecare vorbă, fiecare lacrimă, fiecare gând.
Trăieşte acel ACUM din plin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu