Dansa în paşi de fericire, lumea toată înflorea în faţă. Simţea parfumul dulce al fericirii. Puteam vedea în ea un zâmbet cu adevărat sincer, o strălucire ce nu o mai văzusem până atunci. Priveam cu drag la acel peisaj. Pe zi ce trecea tot mai fericită şi mai încrezătoare. Nu îmi puteam imagina altfel viaţa pentru ea... aveam o singură dorinţă, ca fericirea să-i calce pe urme şi să o însoţească în fiecare ceas al vieţii ei.
Adoram căldura cu care întâmpina fiecare zi, oricâte probleme i-ar fi întretăiat calea ştia mereu că soarele aduce totul la viaţă, iar ea era o rază de soare ce reuşea să absoarbă tristeţea... Îmi plăcea să o văd aşa, împrăştiind lumină. Mi-era puţin teamă ca nu cumva timpul să o pună la încercare, să îi ia din putere şi din zâmbete.Deşi prea multe întrebări roiesc în sufletul şi mintea ei, ştie că are un prezent ce trebuie preţuit. Ziua de mâine încă nu a venit, mai are darul de azi, iar ziua de ieri e deja însemnată în cartea vieţii ei. Ştiu că va avea răbdare, dar uneori ar vrea să oprească timpul, să poată trăi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Era singura ei dorinţă...
Oare oamenii se pot îmbolnăvi de dor? De absenţă? Ajungi bolnav de tristeţe, dacă zâmbetele au fost absente prea mult timp. Dar oamenii? Poţi fi bolnav de oameni?
Nu-şi putea face planuri, nu vroia să se gândească la un viitor ce din ce în ce mai incert... O făcea să simtă nesiguranţă, o făcea să simtă lacrimi calde ce anunţau schimbare. Nu-i plăceau schimbările, vroia să păstreze totul aşa cum era, perfect.
Dar încrezătoare, va şti mereu că viaţa merge înainte, chiar şi acum când o surprinde mereu, chiar şi acum când timpul e din ce în ce mai necruţător, dar trece... tace... dar trece...
Îi rămânea doar prezentul...cu tot ce înmagazinează el.... O primăvară dulce a tinereţii şi a iubirii...
