Autocunoaştere

         

   În această lume, tot mai greu de înţeles, tot mai apăsătoare, tot mai greu de descifrat, în această lume care mă înghite cu fiecare secundă, simt că trebuie să îmi activez un scut de apărare, asemeni santinelelor, să mă refugiez într-o lume total paralelă pentru a mă autoîncuraja. În această ,,realitate” mă simt ca într-un labirint, tot mai încurcată, tot mai confuză. Acum mai mult ca niciodată am nevoie de doză puternică de morfină, ca să nu mai simt durerea sufletului când este folosit pe post de ţintă. Totuşi, deşi de multe ori nu găseam nici un leac pentru aceste crize, am decoperit treptat un remediu naturist: ficţiunea.

            Mulţi ar spune că-s nebună, dar această perioadă a existenţei mele mă doboară. Poate acest număr, acest număr ce marchează un debut în propria adolescenţă este cauza dezastrelor naturale din sufletul meu. Am început să caut un dicţionar adolescentin, să înţeleg aceste schimbări ce au loc în viaţa mea, să înţeleg de ce oscilez mereu între atâtea şi atâtea stări, de ce mi se schimbă brusc termomentrul emoţiilor din sufletul meu, de ce inima mea o ia razna deseori, de ce mă poartă acei renumiţi ,, butterflies in the stomach”?

            Săpând mai adânc după răspunsuri am început să caut în cărţi ceea ce nu găseam în viaţa reală. Prima staţionare a fost undeva printre paginile unei cărţi de Nicholas Sparks, căutând cu ardoare iubirea. Mereu mi-am spus că am nevoie de o iubire sinceră pentru a putea descifra toate misterele vieţii, pentru a putea lua amploare curajul de a da piept cu viaţa. Îmi amintesc până şi titlul, ,,A walk to remember”, firul narativ, fiecare zâmbet, fiecare lacrimă, toate au rămas întipărite în inima mea. Această lectură mi-a permis să înţeleg că un adolescent iubeşte cu intensitate, că fără dragoste adolescenţa nu ar exista, totul porneste de la iubire şi totul se realizează prin iubire.     

            Am început din ce în ce mai mult să-mi creez o viaţă printre cuvinte, o viaţă adunată între paginile unei cărţi. După vânătoarea mea de sentimente, preferam să transfigurez realitatea, să lupt pentru ca viaţa mea să nu mai fie o carte a sufletului scrisă cu iluzii, am început să simt, să gândesc cu inima.

            Nu doar că eram o iubitoare înrăită de cărţi, dar am început să aştern sentimentele pe hârtie, să dau glas tuturor gândurilor ce credeam că vor rămâne mereu mute, undeva între prezent şi trecut. Inima mea a devenit mult mai uşoară, mai încăpătoare. Am început să acumulez în acea prăpastie interioară atatea iluzii, atâtea sentimente, atâtea gânduri, am început să importalizez fiecare moment prin cuvinte, aşa cum alţii fac asta prin culori sau sunete, pentru minte cuvintele sunt colacul de salvare în această mare învolburată plină de adolescenţi.

            Sunt liniştită pentru că am descoperit cel mai important lucru, sentimentul de iubire pare să sustragă încercările de definire, luptând să scoată la iveală din noi, din fiecare, acel unic, acel ceva ce ne face siguri pe sine, ce ne face să ne simţim speciali. Atunci când iubeşti sufletul e în stare să zboare, să lupte, atunci e în stare de orice, pentru că dragostea îţi dă viaţă.