duminică, 22 septembrie 2013

Din nou la drum

   
      Acum, când trebuie să mă înarmez pe un nou drum mă simt mult mai temătoare, în sufletul meu acumulându-se atâtea şi atâtea promisiuni, atâtea şi atâtea gânduri şi planuri de viitor...încât nu ştiu ce să mai iau cu mine pentru o nouă călătorie.
          Mi-am propus multe pentru această nouă călătorie, însă nu ştiu cum să dau startul... Mă rog pentru ca planurile mele să poată fi duse până la capăt, iar visele mele să rămână vii! Simt că nu sunt suficient de pregătită pentru acest ,,nou", că nu voi putea face faţă. Însă, ce rost are să mă rătăcesc de la început, de ce să mă împiedic printre proprii mei paşi? Voi călca triumfătoare! Da! M-am decis.
           Poate pentru toţi noul reprezintă multe întrebări, multe planuri şi multă panică. Nimeni nu ştie ce se află după colţ, ce se află la capătul celălalt al drumului, dar dacă nu ne încumetăm să pornim la drum nu vom şti niciodată ce ne aşteaptă la final. Sau de ce nu? Pe traseu. Lucrurile frumoase nu le întâlnim doar la finalul călătoriei, ci drumul până acolo e plin de aventuri şi amintiri frumoase.
             Din nou la drum...vise, iluzii, planuri...îndrăzneşte, crede, visează! Am pornit...

miercuri, 4 septembrie 2013

Now is good!

      
        Nu credeam vreodată că am să mă îndrăgostesc de mare...că am să reuşesc să pierd printre valurile furioase toate grijile mele...e ca şi cum sufletul meu a renăscut. 
        Am avut timp să stau de vorbă cu sufletul meu. Am avut timp să îmi curăt fiecare cămăruţă Acum e bine, acum e linişte. Mi-e dor de tot ce era curat, acolo, în serile în care mă întâlneam cu Marea. Pentru mine, ea e cea care a reuşit să mă readucă acasă. Zgomot de valuri ce îşi pierde ecoul în soare, nisipul ce se încurcă printre degetele mele, mirosul de sare ce se instalează în buclele mele, vise ce se pierd în ochii mării. Îmi e dor să stau ore în şir în braţele nisipului şi mângâiată de razele dogoritoare ale soarelui. 
         Marea a reuşit să-mi aducă sufletul acasă, a reuşit să mă elibereze de grijile viitorului. În câteva zile am acumulat toată liniştea de care aveam nevoie pentru a o lua de la capăt, în câteva zile am cunoscut oameni noi, m-am lăsat cunoscută, în câteva zile am simţit că trăiesc cu adevărat.Nu pentru simplul fapt că eram departe, ci pentru simplul fapt că eram eu.
        Am întâlnit chipuri vesele, chipuri triste, chipuri visătoare, toate adunate pe malul unei mări, în căutare de ceva sau cineva. Totodată am întâlnit oameni minunaţi, oameni care vrând-nevrând au adus o pată de culoare în viaţa mea, care m-au făcut să zâmbesc sau care mi-au pus un semn de întrebare referitor la mine şi la viaţa mea.
         Odată cu evadarea soarelui din străfundul mării, vedeam şi eu cu adevărat ce înseamnă să mai ai şansa la o altă zi, să mai ai şansa să mai vezi pentru încă o zi chipul luminii. Acolo, în aşteptarea miracolului de la 6:20 stăteai cu frica în braţe...oare va veni azi? Oare voi vedea azi soarele? Iar după ce inevitabilul tot se întâmplă, răsufli liniştit şi îţi spui ,,Mulţumesc, Doamne, pentru o altă zi!".
         Acum e bine, Marea m-a readus acasă, la căldura sufletului meu, ea m-a salvat de la rătăcire....