,,Lăsaţi-vă sufletele să cânte şi o să vedeţi câte suflete o să vi se alăture!"

Azi, aleg optimismul

     

         Pentru ca avem nevoie de acele momente, petrecute in liniste, doar noi cu noi…
         Momente in care sa simtim mai mult si sa gandim mai putin. Momente in care sa ne regasim. Momente in care sa ne lasam inima sa simta ceea ce ea vrea sa simta, fara sa o o obosim cu ganduri absurde si temeri fara de motiv. Fara sa o facem partasa indoielilor si nesiguantei care zace in noi. Are nevoie de odihna…are nevoie de aer…are nevoie de libertate. Are nevoie sa-si dea seama singura de ceea ce isi doreste, de ceea ce merita, de ceea ce o face cu adevarat fericita. Asa ca…tu, inima, azi ai tot timpul din lume. Sa te dezici de tot ceea ce-ti submineaza puterea si importanta. Sa fii tu cea care decide, mai presus de orice gand si orice temere. Mai presus de orice ambitie si orice orgoliu.  
          Azi, tu, inima, contezi si totul este cu si despre tine. Azi, inima, is o pauza! Azi, inima, alege optimismul!!

just...

Ala bala portocala

   
    Mi-am ascuns chipul printre file...in speranta ca acolo sufletul meu se va elibera... Am un dor nebun de libertate... Ma simt captiva intr-un loc in care candva eram ,,acasa". Am inceput sa gonesc haotic printr-o lume pe care n-o mai recunosc... Sau poate ca n-am cunoscut-o niciodata?!
    E tarziu... Mult prea tarziu... Iar soarele nu mai apare... Se instaleaza frigul, se cuibareste in sufletul si viata mea... Vreau sa fiu copil...vreau sa ma ascund in bratele mamei, cele mai calde si primitoare brate, sa uit de tot si sa fiu puiul ei cel mic... ,,Dac-as fi stiut cat iti va fi de greu nu te-as mai fi lasat sa cresti" ... Vorbele care ma mangaie de fiecare daca cand vin la adapost.
    Oare m-as putea juca de-a v-ati ascunselea cu viata? Sunt sigura ca nu m-ar mai gasi! I-as juca feste, as striga-o sa ma gaseasca, dar m-as ascunde din nou de ea. As spune "Time out" si mi-as trage putin sufletul de la atata alergat. Ce usor ar fi!! Sa traiesti e o arta!
 

Timp...încotro mergi??

Strivită de pasul apăsat al lumii

    Simt cum mă sufoc...nu mai am aer...plâmânii mei sunt înecaţi în vid...iar eu simt cum lumea mă înghite, cum aceşti uriaşi, numiţi oameni, mă dezbracă de toate sentimentele spuse şi nespuse. Încotro mă îndrept Doamne? ... Te chem pentru că mă simt rătăcită...
     Mi-au rămas răni sângerânde, oamenii au lăsat cicatrici incurabile în sufletul meu... Doamne, de unde atâta răutate?
     Am visele mele, aşa cum fiecare dintre ei le au...ce mă împiedică să pot lua decizii... Mă rog pentru un singur lucru: să pot avea parte de linişte, lumină, încredere...şi soare..

Învie, suflete!

Doar atât...