Uneori, oricât de grea sau de zbuciumată ar fi viaţa ta, îţi doreşti doar să o poţi lua de la capăt, să poţi să îţi iei încărcătura sufletească şi să porneşti spre nicăieri. Aştept cu ardoare ploaia, cea care calmează arşiţa zilelor de vară, cea care revigorează sufletele încinse şi trupurile încălzite, cea care aduce linişte.
Oricât de puternic ar fi un om, un suflet, el are nevoie de un moment de regăsire, un moment în care să-şi caute sufletul printre rătăciţi şi să-l aducă acasă.
Nu-ţi fie teamă să crezi că poate fi şi bine. Dacă în viaţa ta au existat persoane care te-au făcut să suferi asta nu înseamnă că toţi vor fi la fel...dacă au fost persoane care nu au ştiut să aprecieze bunătatea sufletului tău, asta nu înseamnă că fiecare persoană care va apărea în viaţa ta, dintr-un motiv sau altul, va fi la fel... Ştiu, uneori e greu să reconstruieşti încrederea în oameni şi în tine, dar nu imposibil. De ce să laşi oamenii să distrugă ce e frumos? Ştiu, poate sunt naivă, dar îmi place să cred că în lume a rămas un strop de umanitate, o fărâmă de iubire.
Lumea are nevoie de iubire, ce ar fi lumea fără ea? Fără iubire oamenii nu s-ar cunoaşte, fără iubire nu am lega prieteni şi fără iubire n-am descoperi frumosul în lucrurile mici, în zâmbete, în prietenie. Este adevărat, am simţit şi gustul amar al dezamăgirilor, dar am văzut ce frumos încolţeşte fericirea atunci când un nou prieten îţi luminează zilele, când o vorbă caldă aduce un curcubeu. Nu e greu să crezi într-un nou început, trebuie doar să nu laşi fantomele trecutului să-ţi bântuie prezentul.
Gândeşte-te că timpul nu aşteaptă după tine, tu trebuie să te urci în trenul lui, să călătoreşti după regulile pe care el le impune. Timpul nu mai are răbdare cu oamenii, mai ales cu cei care ar vrea să trăiască veşnic în trecut. Nu te mai gândi la regrete, ai în faţă un viitor ce te aşteaptă şi ce e cel mai important ai un prezent ce trebuie trăit. Ai fost rănit, şi ce? Rănile se vindecă. Ai fost dezamăgit, şi ce? Nu înseamnă că viaţa se încheie la această treaptă a existenţei tale, mai ai multe trepte de urcat pentru a ajunge în vârf. Nu ţi-a fost răsplătită bunătatea? Dar oare pentru cine trăieşti? Pentru tine sau pentru cei din jurul tău. Nu ai nevoie de admiraţia celorlaţi, tu faci bine pentru că vrei să faci un bine. Eşti apreciat pentru ceea ce eşti tu, pentru sufletul tău, nu pentru ce faci ca ceilalţi să fie fericiţi. Nu-ţi creea o falsă aparenţă asupra lumii. Nu creea o imagine de asamblu a ceea ce tu numeşti ,,ceilalţi". Fiecare e diferit în felul lui, fiecare apreciază oamenii diferit şi ce e cel mai important, fiecare iubeşte diferit şi fiecare simte cu o altă intensitate. Nu uniformiza omenirea.
Prin tot acest haos impus de civilizaţie şi de inovaţii, singurul lucru de care ai nevoie e ca sufletul tău să fie acasă, să nu-l risipeşti printre impresii false despre lume şi viaţă, să nu-l laşi închis în vid doar din cauza temerilor. Nu-şi fie teamă să deschizi cămăruţele sufletului tău, fă ordine, şterge praful amintirilor, sortează sticluţele cu sentimente şi lasă soarele să pătrundă în odăile întunecate şi închise ale fiinţei tale. Crede că poate fi şi bine!
