just...

Ala bala portocala

   
    Mi-am ascuns chipul printre file...in speranta ca acolo sufletul meu se va elibera... Am un dor nebun de libertate... Ma simt captiva intr-un loc in care candva eram ,,acasa". Am inceput sa gonesc haotic printr-o lume pe care n-o mai recunosc... Sau poate ca n-am cunoscut-o niciodata?!
    E tarziu... Mult prea tarziu... Iar soarele nu mai apare... Se instaleaza frigul, se cuibareste in sufletul si viata mea... Vreau sa fiu copil...vreau sa ma ascund in bratele mamei, cele mai calde si primitoare brate, sa uit de tot si sa fiu puiul ei cel mic... ,,Dac-as fi stiut cat iti va fi de greu nu te-as mai fi lasat sa cresti" ... Vorbele care ma mangaie de fiecare daca cand vin la adapost.
    Oare m-as putea juca de-a v-ati ascunselea cu viata? Sunt sigura ca nu m-ar mai gasi! I-as juca feste, as striga-o sa ma gaseasca, dar m-as ascunde din nou de ea. As spune "Time out" si mi-as trage putin sufletul de la atata alergat. Ce usor ar fi!! Sa traiesti e o arta!
 

Timp...încotro mergi??

Strivită de pasul apăsat al lumii

    Simt cum mă sufoc...nu mai am aer...plâmânii mei sunt înecaţi în vid...iar eu simt cum lumea mă înghite, cum aceşti uriaşi, numiţi oameni, mă dezbracă de toate sentimentele spuse şi nespuse. Încotro mă îndrept Doamne? ... Te chem pentru că mă simt rătăcită...
     Mi-au rămas răni sângerânde, oamenii au lăsat cicatrici incurabile în sufletul meu... Doamne, de unde atâta răutate?
     Am visele mele, aşa cum fiecare dintre ei le au...ce mă împiedică să pot lua decizii... Mă rog pentru un singur lucru: să pot avea parte de linişte, lumină, încredere...şi soare..

Învie, suflete!

Doar atât...

Primăvară dulce

         Dansa în paşi de fericire, lumea toată înflorea în faţă. Simţea parfumul dulce al fericirii. Puteam vedea în ea un zâmbet cu adevărat sincer, o strălucire ce nu o mai văzusem până atunci. Priveam cu drag la acel peisaj. Pe zi ce trecea tot mai fericită şi mai încrezătoare. Nu îmi puteam imagina altfel viaţa pentru ea... aveam o singură dorinţă, ca fericirea să-i calce pe urme şi să o însoţească în fiecare ceas al vieţii ei. 

          Adoram căldura cu care întâmpina fiecare zi, oricâte probleme i-ar fi întretăiat calea ştia mereu că soarele aduce totul la viaţă, iar ea era o rază de soare ce reuşea să absoarbă tristeţea... Îmi plăcea să o văd aşa, împrăştiind lumină. Mi-era puţin teamă ca nu cumva timpul să o pună la încercare, să îi ia din putere şi din zâmbete.
          Deşi prea multe întrebări roiesc în sufletul şi mintea ei, ştie că are un prezent ce trebuie preţuit. Ziua de mâine încă nu a venit, mai are darul de azi, iar ziua de ieri e deja însemnată în cartea vieţii ei. Ştiu că va avea răbdare, dar uneori ar vrea să oprească timpul, să poată trăi fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Era singura ei dorinţă...
           Oare oamenii se pot îmbolnăvi de dor? De absenţă? Ajungi bolnav de tristeţe, dacă zâmbetele au fost absente prea mult timp. Dar oamenii? Poţi fi bolnav de oameni?
           Nu-şi putea face planuri, nu vroia să se gândească la un viitor ce din ce în ce mai incert... O făcea să simtă nesiguranţă, o făcea să simtă lacrimi calde ce anunţau schimbare. Nu-i plăceau schimbările, vroia să păstreze totul aşa cum era, perfect.
           Dar încrezătoare, va şti mereu că viaţa merge înainte, chiar şi acum când o surprinde mereu, chiar şi acum când timpul e din ce în ce mai necruţător, dar trece... tace... dar trece...
           Îi rămânea doar prezentul...cu tot ce înmagazinează el.... O primăvară dulce a tinereţii şi a iubirii...

Dor...

     Simţea cum sufletul ei zboară departe... căutând întregirea...