La început de drum...

       

Orice ,,azi" poate fi o şansă spre reuşită, orice ,,azi" îţi poate deschide noi oportunităţi şi orice ,,azi" poate fi un început de drum. Pentru mine acest ,,azi" a însemnat o dorinţă puternică de eliberare, o eliberare din cătuşele sentimentelor, a suferinţelor, a regretelor. Viaţa mea, sau mai bine zis, ceea ce mi-a fost dat să trăiesc până acum, este asemeni unui lanţ muntos, urcuşuri şi coborâşuri, victorii, dar şi pierderi. Viaţa mea nu a fost uşoară, dar nici grea. Cu toate acestea, am învăţat să simt, să gândesc cu inima, să nu-mi fie teamă de responsabilităţi, să am încredere în forţele mele şi să continui să călătoresc prin această viaţă.

        În ce constă puterea de a visa? Când stai suspendat pe un deal deasupra unui oraş adormit? Cum poti să îţi imaginezi că eşti stăpân peste întreg universul? Ei bine, în asta e înmagazinată viaţa, în puterea pe care o ai de a-ţi creea singur destinul, propriul univers. Inchizi ochii şi te imaginezi curat, singur, dar totodată fericit. Te imaginezi gata să înfrunţi fiecare greutate, fiecare obstacol, fiecare durere. Dar ce vei face când vei realiza că nu e aşa uşor? În asta constă dorinţa de reuşită. De ce să dai înapoi? Nu regreta nimic din tot ce ai făcut. Şi şti de ce? Pentru că numai o viaţă ai, pentru ca e posibil ca ,,mâine" să nu existe, viaţa depinde de acele grăbite ale unui ceasornic ce aşteaptă să-şi împlinească orele, zilele, anii şi în final viaţa...

        Trenul grăbit al timpului nu aşteaptă după niciun călător, el are programul lui, timpul vine şi pleacă, de aceea să avem grijă cum ne irosim timpul. Şi tocmai pentru că viaţa noastră se scurge cu fiecare clipă, nu merită să risipim timp preţios regretând după un trecut ce nu mai poate fi schimbat şi nici tânjind după un viitor cât mai bun, ci avem doar ACUM pentru a ne bucura, pentru a savura fiecare clipă, fiecare vorbă, fiecare lacrimă, fiecare gând.

       Trăieşte acel ACUM din plin!

Autocunoaştere

         

   În această lume, tot mai greu de înţeles, tot mai apăsătoare, tot mai greu de descifrat, în această lume care mă înghite cu fiecare secundă, simt că trebuie să îmi activez un scut de apărare, asemeni santinelelor, să mă refugiez într-o lume total paralelă pentru a mă autoîncuraja. În această ,,realitate” mă simt ca într-un labirint, tot mai încurcată, tot mai confuză. Acum mai mult ca niciodată am nevoie de doză puternică de morfină, ca să nu mai simt durerea sufletului când este folosit pe post de ţintă. Totuşi, deşi de multe ori nu găseam nici un leac pentru aceste crize, am decoperit treptat un remediu naturist: ficţiunea.

            Mulţi ar spune că-s nebună, dar această perioadă a existenţei mele mă doboară. Poate acest număr, acest număr ce marchează un debut în propria adolescenţă este cauza dezastrelor naturale din sufletul meu. Am început să caut un dicţionar adolescentin, să înţeleg aceste schimbări ce au loc în viaţa mea, să înţeleg de ce oscilez mereu între atâtea şi atâtea stări, de ce mi se schimbă brusc termomentrul emoţiilor din sufletul meu, de ce inima mea o ia razna deseori, de ce mă poartă acei renumiţi ,, butterflies in the stomach”?

            Săpând mai adânc după răspunsuri am început să caut în cărţi ceea ce nu găseam în viaţa reală. Prima staţionare a fost undeva printre paginile unei cărţi de Nicholas Sparks, căutând cu ardoare iubirea. Mereu mi-am spus că am nevoie de o iubire sinceră pentru a putea descifra toate misterele vieţii, pentru a putea lua amploare curajul de a da piept cu viaţa. Îmi amintesc până şi titlul, ,,A walk to remember”, firul narativ, fiecare zâmbet, fiecare lacrimă, toate au rămas întipărite în inima mea. Această lectură mi-a permis să înţeleg că un adolescent iubeşte cu intensitate, că fără dragoste adolescenţa nu ar exista, totul porneste de la iubire şi totul se realizează prin iubire.     

            Am început din ce în ce mai mult să-mi creez o viaţă printre cuvinte, o viaţă adunată între paginile unei cărţi. După vânătoarea mea de sentimente, preferam să transfigurez realitatea, să lupt pentru ca viaţa mea să nu mai fie o carte a sufletului scrisă cu iluzii, am început să simt, să gândesc cu inima.

            Nu doar că eram o iubitoare înrăită de cărţi, dar am început să aştern sentimentele pe hârtie, să dau glas tuturor gândurilor ce credeam că vor rămâne mereu mute, undeva între prezent şi trecut. Inima mea a devenit mult mai uşoară, mai încăpătoare. Am început să acumulez în acea prăpastie interioară atatea iluzii, atâtea sentimente, atâtea gânduri, am început să importalizez fiecare moment prin cuvinte, aşa cum alţii fac asta prin culori sau sunete, pentru minte cuvintele sunt colacul de salvare în această mare învolburată plină de adolescenţi.

            Sunt liniştită pentru că am descoperit cel mai important lucru, sentimentul de iubire pare să sustragă încercările de definire, luptând să scoată la iveală din noi, din fiecare, acel unic, acel ceva ce ne face siguri pe sine, ce ne face să ne simţim speciali. Atunci când iubeşti sufletul e în stare să zboare, să lupte, atunci e în stare de orice, pentru că dragostea îţi dă viaţă.