marți, 30 iulie 2013

Sufletul tău e acasă?

       
      Uneori, oricât de grea sau de zbuciumată ar fi viaţa ta, îţi doreşti doar să o poţi lua de la capăt, să poţi să îţi iei încărcătura sufletească şi să porneşti spre nicăieri. Aştept cu ardoare ploaia, cea care calmează arşiţa zilelor de vară, cea care revigorează sufletele încinse şi trupurile încălzite, cea care aduce linişte.
      Oricât de puternic ar fi un om, un suflet, el are nevoie de un moment de regăsire, un moment în care să-şi caute sufletul printre rătăciţi şi să-l aducă acasă.
       Nu-ţi fie teamă să crezi că poate fi şi bine. Dacă în viaţa ta au existat persoane care te-au făcut să suferi asta nu înseamnă că toţi vor fi la fel...dacă au fost persoane care nu au ştiut să aprecieze bunătatea sufletului tău, asta nu înseamnă că fiecare persoană care va apărea în viaţa ta, dintr-un motiv sau altul, va fi la fel... Ştiu, uneori e greu să reconstruieşti încrederea în oameni şi în tine, dar nu imposibil. De ce să laşi oamenii să distrugă ce e frumos? Ştiu, poate sunt naivă, dar îmi place să cred că în lume a rămas un strop de umanitate, o fărâmă de iubire.
        Lumea are nevoie de iubire, ce ar fi lumea fără ea? Fără iubire oamenii nu s-ar cunoaşte, fără iubire nu am lega prieteni şi fără iubire n-am descoperi frumosul în lucrurile mici, în zâmbete, în prietenie. Este adevărat, am simţit şi gustul amar al dezamăgirilor, dar am văzut ce frumos încolţeşte fericirea atunci când un nou prieten îţi luminează zilele, când o vorbă caldă aduce un curcubeu. Nu e greu să crezi într-un nou început, trebuie doar să nu laşi fantomele trecutului să-ţi bântuie prezentul.
        Gândeşte-te că timpul nu aşteaptă după tine, tu trebuie să te urci în trenul lui, să călătoreşti după regulile pe care el le impune. Timpul nu mai are răbdare cu oamenii, mai ales cu cei care ar vrea să trăiască veşnic în trecut. Nu te mai gândi la regrete, ai în faţă un viitor ce te aşteaptă şi ce e cel mai important ai un prezent ce trebuie trăit. Ai fost rănit, şi ce? Rănile se vindecă. Ai fost dezamăgit, şi ce? Nu înseamnă că viaţa se încheie la această treaptă a existenţei tale, mai ai multe trepte de urcat pentru a ajunge în vârf. Nu ţi-a fost răsplătită bunătatea? Dar oare pentru cine trăieşti? Pentru tine sau pentru cei din jurul tău. Nu ai nevoie de admiraţia celorlaţi, tu faci bine pentru că vrei să faci un bine. Eşti apreciat pentru ceea ce eşti tu, pentru sufletul tău, nu pentru ce faci ca ceilalţi să fie fericiţi. Nu-ţi creea o falsă aparenţă asupra lumii. Nu creea o imagine de asamblu a ceea ce tu numeşti ,,ceilalţi". Fiecare e diferit în felul lui, fiecare apreciază oamenii diferit şi ce e cel mai important, fiecare iubeşte diferit şi fiecare simte cu o altă intensitate. Nu uniformiza omenirea.
        Prin tot acest haos impus de civilizaţie şi de inovaţii, singurul lucru de care ai nevoie e ca sufletul tău să fie acasă,  să nu-l risipeşti printre impresii false despre lume şi viaţă, să nu-l laşi închis în vid doar din cauza temerilor. Nu-şi fie teamă să deschizi cămăruţele sufletului tău, fă ordine, şterge praful amintirilor, sortează sticluţele cu sentimente şi lasă soarele să pătrundă în odăile întunecate şi închise ale fiinţei tale. Crede că poate fi şi bine!

luni, 29 iulie 2013

Linişte

     

     
      Timp...încotro mergi? Unde mă lași? Încotro mă îndrepți? Aștept cu ardoare apusul..momentul în care liniștea se lasă peste sufletul meu, momentul în care încerc să mă regăsesc, momentul când îmi fac radiografiez viața. Acolo, în liniștea serii, printre miile de speranțe răsărite pe cer, acolo, încerc să înțeleg complexitatea ființei mele...
       După arșița unei alte zile, aștept răcoarea înserării, aștept un vânt al schimbărilor. Uneori îmi doresc atât de mult să plec, să cutreier alte tărâmuri. Îmi doresc doar să plec în căutarea liniștii. Un moment de liniște, atât îmi doresc. Fără murmurul amintirilor, fără presiunea prezentului, fără vocile regretelor, fără întrebări, fără răspunsuri.
      E uimitor cum înconjurat de o mare de oameni, sufletul îți poate rămâne solitar...cum deși telefoanele sună mereu, singurătatea te cuprinde de peste tot. Gânduri, sentimente, regrete, dorințe, vise....toate adunate și toate risipite prin mintea mea...
       Am realizat că e în zadar să ne punem atâtea întrebări, e în zadar să căutam răspunsuri... pentru că de multe ori doar timpul poate rezolva ceva...doar timpul poate aduce linişte acolo unde furtunile s-au instalat vijelios. Pe cât de mult încerc să controlez mai mult situaţia cu atât haosul pare că se instalează mai repede. 
       Ascult liniştea serii, îmi caut echilibrul, îmi caut mijlocul între fericire şi tristeţe, între zâmbete şi lacrimi, îmi fac o radiografie a sufletului şi mă cufund în visare... Linişte... 

vineri, 26 iulie 2013

Magie în vremea lui cuptor

     
         Cine a zis că nu există magie? Magia e acolo şi ea apare atunci când te aştepţi mai puţin. Printre zilele toride ale lui cuptor, mi-am demonstrat că atunci când îţi dai frâu liber viselor, tot universul conspiră la împlinirea lor. Cine ar fi zis că lucrurile vor lua o întorsătură atât de ciudată? Cine ar fi zis că acest imprevizibil poate fi atât de bulversant?
          Vara pentru mine e echivalentul viselor...pentru că soarele e mai prezent ca niciodată, e mai pregătit pentru a încălzi fanteziile mele...  Nopţi nedormite, gânduri ce hoinăresc prin mintea mea, regrete, speranţe noi... Toate le păstrează un simplu anotimp. Iubesc vara pentru motivul că mariile poveşti se nasc sub magia lui cuptor. Această magie mi-a dat şansa să trăiesc din nou, să cred din nou în mine.
          Aş vrea să păstrez veşnic amintirea vie a verii, amintirea vie a sentimentelor pentru ca atunci când soarele îşi pierde din strălucirea lumească, el să înece sufletul meu în lumină. Deşi la începutul verii tu toţii ne facem o listă cu vise pentru vară, apariţia imprevizibilului poate răvăşi totul. Când te aştepţi mai puţin , inevitabilul apare.
          Deşi vara e fierbinte, nu te lăsa condus de impulsuri, gândeşte-te la tine, la visele tale. Ia-o încet, pe drumul ce lung, chiar dacă e mai anevoios şi mai periculor. Nu te avânta în necunoscut. Crede în visele tale. Tu eşti propriul tău conducător, iar tu vei fi mereu sus, dacă vei fi atent pe unde calci în drumul tău prin viaţă.
          Soare, vise, plimbări, zâmbete, mii de poveşti împărtăşite, conversaţii interminabile, nopţi nedormite...magie în vremea lui cuptor!

joi, 25 iulie 2013

De la capăt...



       Nimeni nu-ţi va putea lua niciodată sentimentele, nimeni nu va putea bara niciodată valul dulce de fericire. Pentru tot ceea ce simţi doar TU eşti răspunzător. Uneori te gândeşti că eşti slăbit, că nu vei putea face faţă acestor provocări, că viaţa te ia prin surprindere, că destinul îţi joacă feste, dar de ce să fugi? De ce să alergi mereu contra valurilor, contra provocărilor? 

       Nu te mai ascunde... Ţine cu dinţii de sentimentele tale...luptă pentru a ieşi din această prăpastie a provocărilor! Cu toţii păstrăm înmagazinată printre porii fiinţei noastre un mic strop de nebunie, deşi e greu de recunoscut!
       Ia-ţi visele de mână, crede în tine şi luptă! Nu lăsa fericirea să treacă nepăsătoare, urcă în trenul ei, savurează fiecare clipă. Magia există, ea stă chiar în tine!

miercuri, 24 iulie 2013

Rătăcitor

   

       De ce trecutul ne joacă feste? De ce atunci când reuşim să-l facem nesimţit în inimile noastre, atunci ceva se schimbă. Reapare, te caută, îţi bate la uşa sufletului şi îţi reaminteşte că încă e viu, că încă îl iubeşti, că încă nu l-ai uitat. Şi deşi te ascunzi după deget, trecutul e tot acolo, tot lângă sufletul tău lău, şoptindu-ţi că încă eşti conectată la el.
       Cel mai des mă întreb, ce procent din trecutul meu se regăseşte şi în prezent? Până azi eram atât de decisă să las trecutul acolo unde e, în uitare, însă sunt mult mai conectată la el decât credeam. Am devenit un rătăcitor, conectat la trecut, pierdut în viitor şi un fugar de prezent. Să-mi fie oare teamă de prezent, de fericire? Şi totuşi, tu, trecutule, mă faci fericită. 
       Să mă încumet să risc? Totuşi, dacă nu rişti, nu câştigi? Cum să mă desprind de trecut? Cum să trăiesc în prezent? Indiferent de câte lacrimi am vărsat în trecut, de câtă suferinţă am avut parte, nu pot să uit de momentele când am fost fericită, de momentele de apogeu ale adolescenţei mele.
        Şi iată-mă....din nou rătăcitor, un pendul între trecut şi prezent.

marți, 23 iulie 2013


,,Ce găsea el la mine? Nu mă consideram o frumuseţe şi nu eram bogată. Eram doar o fată simplă şi modestă. Cu toate astea, îmi spunea adesea că eram deosebită prin naturaleţe, umor, lipsa prejudecăţilor şi a francheţii-şi probabil că, prin prisma caracterului meu puternic şi a personalităţii mele care îl atrăgea, reprezentam o provocare pentru el. Poate că eram doar o ambiţie, poate îl atrăgeam, fiind ceva nou în viaţa lui."
,,Fluturi"- Irina Binder

Şi totuşi, ce voi face?

 
 
Uneori deciziile sunt mai presus de voiţa noastră, uneori ceea ce simţim e mai presus de puterea noastră de a înţelege. Deşi inima îmi spune să iau decizii chiar dacă raţiunea urlă nebuneşte să fiu raţională. Deşi trăiesc în aşa zisa ,,perioadă adolescentină" nu m-am încumetat să iau decizii nebuneşti, să risc, să iubesc.

     Mereu va trebui să îmi amintesc cine sunt înainte de a păşi prin lume...mereu va trebui să mă gândesc la consecinţe. Oare e atât de greşit să ai parte de o doză de nebunie? Nu e omenesc să faci greşeli? Însă cea mai mare temere e aceea să nu fug de ceva frumos, de ceva de basm....de o nouă poveste...

    Credeam că voi putea ţine totul sub control...însă am devenit slăbită, simt că nu mai pot face faţă la  confruntările cu prezentul. Uneori mă întreb de ce a trebuit să apari...de ce mi-ai stricat ordinea din mintea mea? Dar dacă asta e o portiţă de scăpare? 
     E bulversant....e obositor să cauţi mereu o ieşire din acest labirint al sentimentelor...te întrebi când se va termina...sau mai bine spus: când te vei putea bucura de el? Aştepţi minuni şi totuşi când vin vrei să le faci să dispară, adori să zâmbeşti, dar când o faci cauţi motive să plângi, aştepţi acel strop de magie şi totuşi când vine, vrei să revină totul la normal. 
    Cât de încăpătoare e mintea unui om? Cât de confuz? Cât de temător? Şi totuşi ce vei face, ce vei alege? 
    Imprecizie, teamă, confuzie, iubire, speranţă, voinţă, regrete, zâmbete, lacrimi...câte şi mai câte....