Circuit al aşteptărilor

 

                      Mereu am aşteptat asta...mereu am aşteptat să mă pot detaşa de rănile trecutului, de acele persoane care au lăsat urme în drumul lor prin viaţa mea. Deşi aşteptarea a fost lungă, pot să spun că sufletul meu a prins contur, că soarele a răsărit şi pe strada mea.

    E uimitor cum cineva sau ceva ce a răsărit în viaţa ta, îţi poate reda speranţa şi încrederea în tine, de mult pierdută sau pe care alţii au luat-o drept suvenir atunci când au decis într-un mod subit să iasă din sufletul tău. Pot să spun că mi-a fost dor, pot să spun că am uitat cum e să zâmbeşti până şi cu inima, dar destinul şi-a spus cuvântul pentru încă o dată. Noi, oamenii, avem tendinţa să credem că ştim absolut totul despre propria fiinţă, că suntem pregătiţi pentru orice, viaţa e plină de imprevizibil şi când ne aşteptăm mai puţin, inevitabilul tot apare.

    Credeam că sunt pregătită, credeam că pot să fac faţă oricărei situaţii, însă nu am fost pregătită să fac faţă unui nou început. Cine ar fi zis? Mi-e teamă să o iau de la capăt? Hmm, să mă încumet să risc? Întrebările roiesc haotic în minte mea. Oscilez iar între raţiune şi simţire, mă trezesc într-o luptă între bine şi rău. Dar oare cât de greşit e să simţi? Cât de greşit e să rişti?

     Se spune că timpul le rezolvă pe toate, că trebuie să-i dăm timpului timp. Uneori simt că timpul nu mai are răbdare cu mine, că trece atât de repede şi atât de neiertător, dar poate sunt eu prea grăbită, poate eu am aşteptări prea mari de la acest ,,timp". Însă ştiu un lucru: aş vrea să opresc timpul în loc, aş vrea să nu mai las acele ceasornicului să-şi împlinească orele. Să rămân aici, cu visele mele, unde zâmbetele mă însoţesc. Nu mai vreau dezamăgiri, nu mai vreau tristeţe. 

     Am început să-mi iau iar dozele de fluturi. E atât de bine să fi viu, să fi împăcat cu tine însuţi, să nu mai aştepti la rând pentru fericire. Sunt momente când trebuie să laşi problemele să-şi urmeze cursul normal, gândurile să se aşeze de la sine, iar când te vei aştepta mai puţin va veni şi rândul fericirii tale. Nu e greu, chiar dacă azi sunt nori acolo pe cerul tău, mâine soarele îşi va scoate şi nasul de după nori.

     Treptat, am învăţat să aştept, să fiu răbdătoare cu mine şi cu cei din jur, să nu mă pripesc în luarea deciziilor. Şi ce e cel mai important, am învăţat că Dumnezeu are un plan pentru mine şi El, mă va ajuta să lupt, indiferent de circumstanţe!

     Azi mă simt vie, chiar dacă am fost prinsă într-un circuit al aşteptărilor, într-un circuit normal al vieţii.