Şi totuşi, ce voi face?

 
 

Uneori deciziile sunt mai presus de voiţa noastră, uneori ceea ce simţim e mai presus de puterea noastră de a înţelege. Deşi inima îmi spune să iau decizii chiar dacă raţiunea urlă nebuneşte să fiu raţională. Deşi trăiesc în aşa zisa ,,perioadă adolescentină" nu m-am încumetat să iau decizii nebuneşti, să risc, să iubesc.

     Mereu va trebui să îmi amintesc cine sunt înainte de a păşi prin lume...mereu va trebui să mă gândesc la consecinţe. Oare e atât de greşit să ai parte de o doză de nebunie? Nu e omenesc să faci greşeli? Însă cea mai mare temere e aceea să nu fug de ceva frumos, de ceva de basm....de o nouă poveste...

    Credeam că voi putea ţine totul sub control...însă am devenit slăbită, simt că nu mai pot face faţă la  confruntările cu prezentul. Uneori mă întreb de ce a trebuit să apari...de ce mi-ai stricat ordinea din mintea mea? Dar dacă asta e o portiţă de scăpare? 

     E bulversant....e obositor să cauţi mereu o ieşire din acest labirint al sentimentelor...te întrebi când se va termina...sau mai bine spus: când te vei putea bucura de el? Aştepţi minuni şi totuşi când vin vrei să le faci să dispară, adori să zâmbeşti, dar când o faci cauţi motive să plângi, aştepţi acel strop de magie şi totuşi când vine, vrei să revină totul la normal. 

    Cât de încăpătoare e mintea unui om? Cât de confuz? Cât de temător? Şi totuşi ce vei face, ce vei alege? 

    Imprecizie, teamă, confuzie, iubire, speranţă, voinţă, regrete, zâmbete, lacrimi...câte şi mai câte....