Linişte

     

     
      Timp...încotro mergi? Unde mă lași? Încotro mă îndrepți? Aștept cu ardoare apusul..momentul în care liniștea se lasă peste sufletul meu, momentul în care încerc să mă regăsesc, momentul când îmi fac radiografiez viața. Acolo, în liniștea serii, printre miile de speranțe răsărite pe cer, acolo, încerc să înțeleg complexitatea ființei mele...

       După arșița unei alte zile, aștept răcoarea înserării, aștept un vânt al schimbărilor. Uneori îmi doresc atât de mult să plec, să cutreier alte tărâmuri. Îmi doresc doar să plec în căutarea liniștii. Un moment de liniște, atât îmi doresc. Fără murmurul amintirilor, fără presiunea prezentului, fără vocile regretelor, fără întrebări, fără răspunsuri.

      E uimitor cum înconjurat de o mare de oameni, sufletul îți poate rămâne solitar...cum deși telefoanele sună mereu, singurătatea te cuprinde de peste tot. Gânduri, sentimente, regrete, dorințe, vise....toate adunate și toate risipite prin mintea mea...
       Am realizat că e în zadar să ne punem atâtea întrebări, e în zadar să căutam răspunsuri... pentru că de multe ori doar timpul poate rezolva ceva...doar timpul poate aduce linişte acolo unde furtunile s-au instalat vijelios. Pe cât de mult încerc să controlez mai mult situaţia cu atât haosul pare că se instalează mai repede. 
       Ascult liniştea serii, îmi caut echilibrul, îmi caut mijlocul între fericire şi tristeţe, între zâmbete şi lacrimi, îmi fac o radiografie a sufletului şi mă cufund în visare... Linişte...