Sufletul tău e acasă?

       

      Uneori, oricât de grea sau de zbuciumată ar fi viaţa ta, îţi doreşti doar să o poţi lua de la capăt, să poţi să îţi iei încărcătura sufletească şi să porneşti spre nicăieri. Aştept cu ardoare ploaia, cea care calmează arşiţa zilelor de vară, cea care revigorează sufletele încinse şi trupurile încălzite, cea care aduce linişte.

      Oricât de puternic ar fi un om, un suflet, el are nevoie de un moment de regăsire, un moment în care să-şi caute sufletul printre rătăciţi şi să-l aducă acasă.

       Nu-ţi fie teamă să crezi că poate fi şi bine. Dacă în viaţa ta au existat persoane care te-au făcut să suferi asta nu înseamnă că toţi vor fi la fel...dacă au fost persoane care nu au ştiut să aprecieze bunătatea sufletului tău, asta nu înseamnă că fiecare persoană care va apărea în viaţa ta, dintr-un motiv sau altul, va fi la fel... Ştiu, uneori e greu să reconstruieşti încrederea în oameni şi în tine, dar nu imposibil. De ce să laşi oamenii să distrugă ce e frumos? Ştiu, poate sunt naivă, dar îmi place să cred că în lume a rămas un strop de umanitate, o fărâmă de iubire.

        Lumea are nevoie de iubire, ce ar fi lumea fără ea? Fără iubire oamenii nu s-ar cunoaşte, fără iubire nu am lega prieteni şi fără iubire n-am descoperi frumosul în lucrurile mici, în zâmbete, în prietenie. Este adevărat, am simţit şi gustul amar al dezamăgirilor, dar am văzut ce frumos încolţeşte fericirea atunci când un nou prieten îţi luminează zilele, când o vorbă caldă aduce un curcubeu. Nu e greu să crezi într-un nou început, trebuie doar să nu laşi fantomele trecutului să-ţi bântuie prezentul.

        Gândeşte-te că timpul nu aşteaptă după tine, tu trebuie să te urci în trenul lui, să călătoreşti după regulile pe care el le impune. Timpul nu mai are răbdare cu oamenii, mai ales cu cei care ar vrea să trăiască veşnic în trecut. Nu te mai gândi la regrete, ai în faţă un viitor ce te aşteaptă şi ce e cel mai important ai un prezent ce trebuie trăit. Ai fost rănit, şi ce? Rănile se vindecă. Ai fost dezamăgit, şi ce? Nu înseamnă că viaţa se încheie la această treaptă a existenţei tale, mai ai multe trepte de urcat pentru a ajunge în vârf. Nu ţi-a fost răsplătită bunătatea? Dar oare pentru cine trăieşti? Pentru tine sau pentru cei din jurul tău. Nu ai nevoie de admiraţia celorlaţi, tu faci bine pentru că vrei să faci un bine. Eşti apreciat pentru ceea ce eşti tu, pentru sufletul tău, nu pentru ce faci ca ceilalţi să fie fericiţi. Nu-ţi creea o falsă aparenţă asupra lumii. Nu creea o imagine de asamblu a ceea ce tu numeşti ,,ceilalţi". Fiecare e diferit în felul lui, fiecare apreciază oamenii diferit şi ce e cel mai important, fiecare iubeşte diferit şi fiecare simte cu o altă intensitate. Nu uniformiza omenirea.

        Prin tot acest haos impus de civilizaţie şi de inovaţii, singurul lucru de care ai nevoie e ca sufletul tău să fie acasă,  să nu-l risipeşti printre impresii false despre lume şi viaţă, să nu-l laşi închis în vid doar din cauza temerilor. Nu-şi fie teamă să deschizi cămăruţele sufletului tău, fă ordine, şterge praful amintirilor, sortează sticluţele cu sentimente şi lasă soarele să pătrundă în odăile întunecate şi închise ale fiinţei tale. Crede că poate fi şi bine!

Linişte

     

     
      Timp...încotro mergi? Unde mă lași? Încotro mă îndrepți? Aștept cu ardoare apusul..momentul în care liniștea se lasă peste sufletul meu, momentul în care încerc să mă regăsesc, momentul când îmi fac radiografiez viața. Acolo, în liniștea serii, printre miile de speranțe răsărite pe cer, acolo, încerc să înțeleg complexitatea ființei mele...

       După arșița unei alte zile, aștept răcoarea înserării, aștept un vânt al schimbărilor. Uneori îmi doresc atât de mult să plec, să cutreier alte tărâmuri. Îmi doresc doar să plec în căutarea liniștii. Un moment de liniște, atât îmi doresc. Fără murmurul amintirilor, fără presiunea prezentului, fără vocile regretelor, fără întrebări, fără răspunsuri.

      E uimitor cum înconjurat de o mare de oameni, sufletul îți poate rămâne solitar...cum deși telefoanele sună mereu, singurătatea te cuprinde de peste tot. Gânduri, sentimente, regrete, dorințe, vise....toate adunate și toate risipite prin mintea mea...
       Am realizat că e în zadar să ne punem atâtea întrebări, e în zadar să căutam răspunsuri... pentru că de multe ori doar timpul poate rezolva ceva...doar timpul poate aduce linişte acolo unde furtunile s-au instalat vijelios. Pe cât de mult încerc să controlez mai mult situaţia cu atât haosul pare că se instalează mai repede. 
       Ascult liniştea serii, îmi caut echilibrul, îmi caut mijlocul între fericire şi tristeţe, între zâmbete şi lacrimi, îmi fac o radiografie a sufletului şi mă cufund în visare... Linişte... 

Magie în vremea lui cuptor

     

         Cine a zis că nu există magie? Magia e acolo şi ea apare atunci când te aştepţi mai puţin. Printre zilele toride ale lui cuptor, mi-am demonstrat că atunci când îţi dai frâu liber viselor, tot universul conspiră la împlinirea lor. Cine ar fi zis că lucrurile vor lua o întorsătură atât de ciudată? Cine ar fi zis că acest imprevizibil poate fi atât de bulversant?
          Vara pentru mine e echivalentul viselor...pentru că soarele e mai prezent ca niciodată, e mai pregătit pentru a încălzi fanteziile mele...  Nopţi nedormite, gânduri ce hoinăresc prin mintea mea, regrete, speranţe noi... Toate le păstrează un simplu anotimp. Iubesc vara pentru motivul că mariile poveşti se nasc sub magia lui cuptor. Această magie mi-a dat şansa să trăiesc din nou, să cred din nou în mine.
          Aş vrea să păstrez veşnic amintirea vie a verii, amintirea vie a sentimentelor pentru ca atunci când soarele îşi pierde din strălucirea lumească, el să înece sufletul meu în lumină. Deşi la începutul verii tu toţii ne facem o listă cu vise pentru vară, apariţia imprevizibilului poate răvăşi totul. Când te aştepţi mai puţin , inevitabilul apare.
          Deşi vara e fierbinte, nu te lăsa condus de impulsuri, gândeşte-te la tine, la visele tale. Ia-o încet, pe drumul ce lung, chiar dacă e mai anevoios şi mai periculor. Nu te avânta în necunoscut. Crede în visele tale. Tu eşti propriul tău conducător, iar tu vei fi mereu sus, dacă vei fi atent pe unde calci în drumul tău prin viaţă.
          Soare, vise, plimbări, zâmbete, mii de poveşti împărtăşite, conversaţii interminabile, nopţi nedormite...magie în vremea lui cuptor!

De la capăt...

       Nimeni nu-ţi va putea lua niciodată sentimentele, nimeni nu va putea bara niciodată valul dulce de fericire. Pentru tot ceea ce simţi doar TU eşti răspunzător. Uneori te gândeşti că eşti slăbit, că nu vei putea face faţă acestor provocări, că viaţa te ia prin surprindere, că destinul îţi joacă feste, dar de ce să fugi? De ce să alergi mereu contra valurilor, contra provocărilor? 

       Nu te mai ascunde... Ţine cu dinţii de sentimentele tale...luptă pentru a ieşi din această prăpastie a provocărilor! Cu toţii păstrăm înmagazinată printre porii fiinţei noastre un mic strop de nebunie, deşi e greu de recunoscut!

       Ia-ţi visele de mână, crede în tine şi luptă! Nu lăsa fericirea să treacă nepăsătoare, urcă în trenul ei, savurează fiecare clipă. Magia există, ea stă chiar în tine!

Rătăcitor

   

       De ce trecutul ne joacă feste? De ce atunci când reuşim să-l facem nesimţit în inimile noastre, atunci ceva se schimbă. Reapare, te caută, îţi bate la uşa sufletului şi îţi reaminteşte că încă e viu, că încă îl iubeşti, că încă nu l-ai uitat. Şi deşi te ascunzi după deget, trecutul e tot acolo, tot lângă sufletul tău lău, şoptindu-ţi că încă eşti conectată la el.

       Cel mai des mă întreb, ce procent din trecutul meu se regăseşte şi în prezent? Până azi eram atât de decisă să las trecutul acolo unde e, în uitare, însă sunt mult mai conectată la el decât credeam. Am devenit un rătăcitor, conectat la trecut, pierdut în viitor şi un fugar de prezent. Să-mi fie oare teamă de prezent, de fericire? Şi totuşi, tu, trecutule, mă faci fericită. 

       Să mă încumet să risc? Totuşi, dacă nu rişti, nu câştigi? Cum să mă desprind de trecut? Cum să trăiesc în prezent? Indiferent de câte lacrimi am vărsat în trecut, de câtă suferinţă am avut parte, nu pot să uit de momentele când am fost fericită, de momentele de apogeu ale adolescenţei mele.

        Şi iată-mă....din nou rătăcitor, un pendul între trecut şi prezent.

,,Ce găsea el la mine? Nu mă consideram o frumuseţe şi nu eram bogată. Eram doar o fată simplă şi modestă. Cu toate astea, îmi spunea adesea că eram deosebită prin naturaleţe, umor, lipsa prejudecăţilor şi a francheţii-şi probabil că, prin prisma caracterului meu puternic şi a personalităţii mele care îl atrăgea, reprezentam o provocare pentru el. Poate că eram doar o ambiţie, poate îl atrăgeam, fiind ceva nou în viaţa lui."

,,Fluturi"- Irina Binder

Şi totuşi, ce voi face?

 
 

Uneori deciziile sunt mai presus de voiţa noastră, uneori ceea ce simţim e mai presus de puterea noastră de a înţelege. Deşi inima îmi spune să iau decizii chiar dacă raţiunea urlă nebuneşte să fiu raţională. Deşi trăiesc în aşa zisa ,,perioadă adolescentină" nu m-am încumetat să iau decizii nebuneşti, să risc, să iubesc.

     Mereu va trebui să îmi amintesc cine sunt înainte de a păşi prin lume...mereu va trebui să mă gândesc la consecinţe. Oare e atât de greşit să ai parte de o doză de nebunie? Nu e omenesc să faci greşeli? Însă cea mai mare temere e aceea să nu fug de ceva frumos, de ceva de basm....de o nouă poveste...

    Credeam că voi putea ţine totul sub control...însă am devenit slăbită, simt că nu mai pot face faţă la  confruntările cu prezentul. Uneori mă întreb de ce a trebuit să apari...de ce mi-ai stricat ordinea din mintea mea? Dar dacă asta e o portiţă de scăpare? 

     E bulversant....e obositor să cauţi mereu o ieşire din acest labirint al sentimentelor...te întrebi când se va termina...sau mai bine spus: când te vei putea bucura de el? Aştepţi minuni şi totuşi când vin vrei să le faci să dispară, adori să zâmbeşti, dar când o faci cauţi motive să plângi, aştepţi acel strop de magie şi totuşi când vine, vrei să revină totul la normal. 

    Cât de încăpătoare e mintea unui om? Cât de confuz? Cât de temător? Şi totuşi ce vei face, ce vei alege? 

    Imprecizie, teamă, confuzie, iubire, speranţă, voinţă, regrete, zâmbete, lacrimi...câte şi mai câte....

Dar oare mâine?

 

 

     Nu-ţi lăsa amintirile să se risipească....nu lăsa sentimentele să alerge în van...nu lăsa viaţa să treacă pe lângă tine...

      Poate că acest ,,azi" nu ţi-a adus prea multă satisfacţie, poate acest ,,azi" nu a adus împlinirea unui vis, dar asta nu înseamnă că ,,mâine" nu te va întâmpina cu ceva mai bun. Fără să ne dăm seama, cu toţii înainte de culcare, ne punem toată speranţa în acel ,,mâine". Seara, când ,,ora de visare" se apropie tot mai mult, încheiem cursul zilei precedente spunând ,,Mâine va fi o altă zi!", iar dimineaţa când soarele ne mângâine şi ne urează ,,Bine ai revenit la viaţă!" ne spunem ,,Mai am o şansă să schimb ceva în viaţa mea!". Ar trebui să fim bucuroşi în fiecare dimineaţă, să uităm de încărcătura de tristeţe din sufletele noastre şi ştiţi de ce? Pentru că fiecare zi e o nouă minune. Dumnezeu ţi-a mai dat şansa la încă o zi pe pământ. Tu alegi: o poţi trăi din plin, savurând fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima zi din viaţa ta sau poţi rămâne cu veşnica întrebare fără răspuns ,,De ce e aşa?".

       Presupun că acum te gândeşti cât e de grea viaţa şi de ce multe dintre visele tale rămân neîmplinite, dar tu ce faci pentru ca visele tale să-şi ia zborul? Te-ai gândit vreodată că pentru ca visele tale să prindă contur trebuie să-şi doreşti mai mult reuşita? Să crezi mai mult în tine şi în forţele tale? Şi ce e cel mai important să ai încredere în acel El, care ştie ce e mai bine pentru tine?

       Minunile se întâmplă în fiecare zi, trebuie doar să vezi prin ce unghi priveşti fiecare lucru. Teama şi credinţa nu pot convieţui, tu eşti cel care alege. Teama e pentru cei slabi. Deschide-şi sufletul, fă ordine prin cămăruţele sufletului tău, lasă trecutul acolo unde e, în trecut şi fă loc viitorului, şi în special, prezentului. Nu-ţi aglomera inima cu lucruri trecute, noi sentimente, noi întâmplări, noi poveşti aşteapă la uşa sufletului tău. Zâmbeşte, iartă şi fi pregătit pentru AZI!

       Nu uita, tu eşti puternic, tu vei reuşi să faci ca visele tale să-şi ia zborul. Şi ce e cel mai important: nu eşti singur... nu vei fi niciodată, mereu vei avea pe cineva acolo lângă tine pentru a-i împărtăşi toate miile de poveşti ale vieţii tale! Crede în tine, prietene!

     

Culorile prieteniei

     

     Deşi trăim într-o lume în care totul e alb sau negru, sunt persoane care reuşesc să pună o pată de culoare în viaţa ta. Azi am realizat că am lângă mine persoane speciale, am lângă mine prieteni.

      Alături de ei am învăţat ce înseamnă prietenie sinceră, prietenie bazată pe încredere şi respect. Nu-i mai consider doar prieteni, ei fac parte din familia mea acum, fac parte din mine. Odată cu trecerea timpului apare o legătură atât de strânsă încât ai putea sta ore în şir vorbind despre aceleaşi mărunţişuri, dar gâsind mereu încă ceva de adăugat. Crize adolescentine, răni de suflet, evenimente memorabile, tristeţi de moment, concerte, promisiuni, certuri, vise, fantezii de copii, idei năstruşnice, ore nedormite, romane ale vieţii, mistere, toate stau înghesuite printre paginile propriei noastre poveşti, toate stau adunate în cămăruţa prieteniei noastre. Printre toate zâmbetele, lacrimile, micile certuri sau divergenţe, se înfiripă o poveste, ce spun eu, va dura o viaţă întreagă. 

       Nu mi-aş mai putea concepe viaţa fără ei, fără familia mea de prieteni. Până să-i cunosc, pot spune că nu am crezut că o prietenie poate dărâma barierele distanţei, a diferenţelor, a conflictelor. Dar da, ei mi-ai arătat că o prietenie are la temelie răbdare, dragoste şi, ce e cel mai important, încredere. 

       Suflete sensibile, calde, sincere, asta am găsit în ei. Acum aş putea spune oricui că un prieten îţi schimbă cursul vieţii, te însoţeşte în drumul tău prin viaţă şi ce e cel mai important, îţi spune dacă ai luat-o pe un drum greşit. Prieten nu îţi e cel care îţi dă tot timpul dreptate, ci acela care indiferent de risc, îţi dăruieşte o busolă, pentru a urma mereu drumul corect. 

        Toţi avem prieteni, dar puţini sunt norocoşii care îşi găsesc acei prieteni de suflet, acei prieteni ce reuşesc să aducă soarele în viaţa ta. Azi mă simt norocoasă, mulţumesc pentru prietenii mei şi mă rog să aibă parte de lumină în drumul lor prin viaţa, pentru că sunt ai mei, alături de mine şi eu alături de ei. Zâmbiţi şi aveţi încredere în visele voastre, sunteţi cei mai buni! 

         Prietenie? Mai mult de atat: FAMILIE! 

For  C. B. S. D. C.! 

Circuit al aşteptărilor

 

                      Mereu am aşteptat asta...mereu am aşteptat să mă pot detaşa de rănile trecutului, de acele persoane care au lăsat urme în drumul lor prin viaţa mea. Deşi aşteptarea a fost lungă, pot să spun că sufletul meu a prins contur, că soarele a răsărit şi pe strada mea.

    E uimitor cum cineva sau ceva ce a răsărit în viaţa ta, îţi poate reda speranţa şi încrederea în tine, de mult pierdută sau pe care alţii au luat-o drept suvenir atunci când au decis într-un mod subit să iasă din sufletul tău. Pot să spun că mi-a fost dor, pot să spun că am uitat cum e să zâmbeşti până şi cu inima, dar destinul şi-a spus cuvântul pentru încă o dată. Noi, oamenii, avem tendinţa să credem că ştim absolut totul despre propria fiinţă, că suntem pregătiţi pentru orice, viaţa e plină de imprevizibil şi când ne aşteptăm mai puţin, inevitabilul tot apare.

    Credeam că sunt pregătită, credeam că pot să fac faţă oricărei situaţii, însă nu am fost pregătită să fac faţă unui nou început. Cine ar fi zis? Mi-e teamă să o iau de la capăt? Hmm, să mă încumet să risc? Întrebările roiesc haotic în minte mea. Oscilez iar între raţiune şi simţire, mă trezesc într-o luptă între bine şi rău. Dar oare cât de greşit e să simţi? Cât de greşit e să rişti?

     Se spune că timpul le rezolvă pe toate, că trebuie să-i dăm timpului timp. Uneori simt că timpul nu mai are răbdare cu mine, că trece atât de repede şi atât de neiertător, dar poate sunt eu prea grăbită, poate eu am aşteptări prea mari de la acest ,,timp". Însă ştiu un lucru: aş vrea să opresc timpul în loc, aş vrea să nu mai las acele ceasornicului să-şi împlinească orele. Să rămân aici, cu visele mele, unde zâmbetele mă însoţesc. Nu mai vreau dezamăgiri, nu mai vreau tristeţe. 

     Am început să-mi iau iar dozele de fluturi. E atât de bine să fi viu, să fi împăcat cu tine însuţi, să nu mai aştepti la rând pentru fericire. Sunt momente când trebuie să laşi problemele să-şi urmeze cursul normal, gândurile să se aşeze de la sine, iar când te vei aştepta mai puţin va veni şi rândul fericirii tale. Nu e greu, chiar dacă azi sunt nori acolo pe cerul tău, mâine soarele îşi va scoate şi nasul de după nori.

     Treptat, am învăţat să aştept, să fiu răbdătoare cu mine şi cu cei din jur, să nu mă pripesc în luarea deciziilor. Şi ce e cel mai important, am învăţat că Dumnezeu are un plan pentru mine şi El, mă va ajuta să lupt, indiferent de circumstanţe!

     Azi mă simt vie, chiar dacă am fost prinsă într-un circuit al aşteptărilor, într-un circuit normal al vieţii. 

Un cuib al protecţiei

   

       O lume plină de haos, un tumult de gânduri, sentimente ce aleargă haotic. Decizii impulsive, zâmbete furate, interdicţii!
       Pe o pânză albă imaculată, am început să-mi schiţez viaţa. Dar oare e necesar de tot ajutorul? De ce nu aş putea să-mi ţes singură firul roşu al existenţei mele? Când eram mică şi am început să umblu, primii paşi au fost făcuţi cu ajutorul altor mâini, când am început să scriu, primele litere au fost scrise cu ajutorul altei mâini, când am început să navighez pe marea învolburată a adolescenţei, m-am sprijinit pe alte braţe. Când va veni timpul ca mâinele mele să mă ţină singure în echilibru? Când va veni timpul să-mi scriu singură propria poveste?
        Chiar dacă am mai crescut, sunt tot un copil, iar sufletul meu vrea mereu să rămână veşnic aşa, însă totodată doresc independeţa, vreau să găsesc singură calea de ieşire din acest labirint al vieţii, fără ajutor, fără indicii, eu şi cu mine!
        Dar ştiu că sfaturile primite vor fi doar din prea multă iubire, doar din prea multă afecţiune din partea celor ce m-au văzut crescând, a părinţilor. Deşi de multe ori cuvintele lor vin asupra noastră ca un vânt rece, ştiu că aceşe cuvinte vor aduce soarele în viaţa mea. Niciodată nu am neglijat ceea ce ei îmi spuneau, pentru că mereu îmi repetau ,,Vei vedea când vei fi părinte!". Punându-mă în locul lor, la rândul meu, aş vrea ca viaţa să fie mai puţin dură cu viitori mei copii.
        Poate timpul va trece, poate viaţa mă va lua prin surprindere, voi râde, voi plânge, dar ştiu că mereu voi găsi un cuib de protecţie, de iubire părintească, ACASĂ! Acolo voi găsi mereu calea de urmat, voi găsi întelegere. Şi poate am crescut, dar tot un copil ce are nevoie de protecţie voi  râmane!
     

Raţiune sau simţire?

     

Luptă acerbă între raţiune şi simţire, între minte şi suflet... Pentru încă o dată eşti din nou o prizonieră a interdicţilor. De ce nu poate fi aşa uşor să iei decizii? Pe când reuşeşti să faci ca sufletul tău să se simtă viu, atunci, norii negri se abat asupra cerului tău. Te simţi rătăcit, pluteşti pe marea de lacrimi adunate în ochii tăi, apune zâmbetul de pe faţa ta, chiar dacă cu greu îl ascunzi, vrând să rămână acolo, mereu. Te înarmezi pentru clipe cenuşii, şti că va urma iar o perioada de adaptare.

        E uimitor cum se pot schimba toate în câteva ore. De ce ţi-a fost dat să simţi căldură în cateva zile ca mai apoi frigul să se aştearnă din nou în sufletul tău? Rănile sufletului tău au nevoie de grijă, de afecţiune, de iubire. Şi ştiu că te întrebi când vei primi diagnosticul, dar eşti un suflet rănit de viaţă şi de încercările ei, de oameni şi deziluzii. Ştiu că e greu...şi doare...te doare...dar mai ştiu că eşti puternică şi în final povestea ta va prinde viaţă.

        Încrederea stă cuibărită acolo în tine, aşteaptă să îi dai aripi pentru a putea zbura. Nu lăsa viaţa să treacă pe lângă tine. Oricât de greu ar fi, vei învinge, iar visele tale vor deveni realitate. Eşti protagonista propriei poveşti, colorează-ţi viaţa după propriile fantezii.

       Chiar dacă uneori lucrurile nu ies aşa cum ţi-ai dorit, nu înseamnă că trebuie să laşi garda jos. Azi fii mai bun ca ieri şi mâine, mai bun ca azi, dar nu abandona. Acolo undeva, cineva mereu te va aprecia pentru ceea ce eşti, pentru căldura din ochii tăi, pentru sentimentele curate din inima ta, pentru voinţa şi ambiţia ta, pentru sinceritatea ta, pentru ceea ce eşti tu! Tu nu te identifici cu ceilalţi oameni, eşti diferită. Tu ai ceva ce va fi mereu al tău, unicitatea din persoana ta constă în credinţă, încrederea în propriile puteri. Şi nu uita, să ai mereu certitudinea că poţi fi cea mai bună, chiar dacă azi plângi.

        De ce plângem? Poate pentru că avem nevoie să ne eliberăm de sentimente spuse şi nespuse, de griji, de frustrări... Dar noi oamenii, avem un număr măsurat de lacrimi, de ce să le irosim pentru momentele cruciale din viaţa noastră? Lacrimile trebuie păstrate pentru momentele memorabile, pentru acele momente când zâmbetul răsare pe chipul tău. Pentru asta ar trebui să fie lacrimile, să prevestească fericirea!

        Azi îţi spun să te ridici, nu-ţi fie teamă de acel mâine. Chiar dacă sufletul tău e mereu într-o oscilaţie între zâmbete şi lacrimi, trăieşte intens fiecare clipă, nu-ţi fie teamă să visezi.

        Ridică-te, ia-ţi visele şi călătoreşte, azi eşti învingător!

O doză de ,,nou"

 

 Credeam că nu voi mai putea simţi, că nu voi mai putea spera la un alt ,,nou". Totuşi, viaţa e plină de surprize, viaţa e plină de necunoscut. Credeam că îmi este teamă de acest ,,nou", însă am uitat cât e de frumos să fi surprins. Pe când eşti gata să dai verdictul în joaca de-a v-aţi ascunselea cu destinul, atunci viaţa îţi joacă iar feste. Până ieri credeam că ştiu ce vreau şi ce simt, dar azi nu mai sunt atât de sigură.

      Am decis să-mi las gândurile să o ia la goană haotic prin această lume, fără însă a poposi în mintea mea. Am vrut să ma eliberez din strânsoarea gândurilor. Aşa a şi fost. Mi-am făcut curăţenie în cămăruţa sufletului meu. Fac ordine printre sticluţele cu gânduri, printre borcănaşele cu sentimente şi şterg puţin praful amintirilor. 

      Ce trebuie să faci pentru a porni din nou la drum? Reţeta e foarte simplă: o doză de curaj şi încredere, pastila de răbdare şi ambiţie, rucsacul plin cu voinţă şi bineînţeles nelipsita IUBIRE. Aceasta este un element important în drumul tău. Fără iubire n-ai avea acei fluturaşi care te ajută atât de uşor să zbori, fără iubire n-ai avea acel zâmbet minunat pe faţă, fără iubire nu ai descoperi frumosul în tot ce te înconjoară.

      Azi dau o şansă noului, azi dau o şansă împlinirii!