sâmbătă, 20 iulie 2013

Culorile prieteniei

     

     Deşi trăim într-o lume în care totul e alb sau negru, sunt persoane care reuşesc să pună o pată de culoare în viaţa ta. Azi am realizat că am lângă mine persoane speciale, am lângă mine prieteni.
      Alături de ei am învăţat ce înseamnă prietenie sinceră, prietenie bazată pe încredere şi respect. Nu-i mai consider doar prieteni, ei fac parte din familia mea acum, fac parte din mine. Odată cu trecerea timpului apare o legătură atât de strânsă încât ai putea sta ore în şir vorbind despre aceleaşi mărunţişuri, dar gâsind mereu încă ceva de adăugat. Crize adolescentine, răni de suflet, evenimente memorabile, tristeţi de moment, concerte, promisiuni, certuri, vise, fantezii de copii, idei năstruşnice, ore nedormite, romane ale vieţii, mistere, toate stau înghesuite printre paginile propriei noastre poveşti, toate stau adunate în cămăruţa prieteniei noastre. Printre toate zâmbetele, lacrimile, micile certuri sau divergenţe, se înfiripă o poveste, ce spun eu, va dura o viaţă întreagă. 
       Nu mi-aş mai putea concepe viaţa fără ei, fără familia mea de prieteni. Până să-i cunosc, pot spune că nu am crezut că o prietenie poate dărâma barierele distanţei, a diferenţelor, a conflictelor. Dar da, ei mi-ai arătat că o prietenie are la temelie răbdare, dragoste şi, ce e cel mai important, încredere. 
       Suflete sensibile, calde, sincere, asta am găsit în ei. Acum aş putea spune oricui că un prieten îţi schimbă cursul vieţii, te însoţeşte în drumul tău prin viaţă şi ce e cel mai important, îţi spune dacă ai luat-o pe un drum greşit. Prieten nu îţi e cel care îţi dă tot timpul dreptate, ci acela care indiferent de risc, îţi dăruieşte o busolă, pentru a urma mereu drumul corect. 
        Toţi avem prieteni, dar puţini sunt norocoşii care îşi găsesc acei prieteni de suflet, acei prieteni ce reuşesc să aducă soarele în viaţa ta. Azi mă simt norocoasă, mulţumesc pentru prietenii mei şi mă rog să aibă parte de lumină în drumul lor prin viaţa, pentru că sunt ai mei, alături de mine şi eu alături de ei. Zâmbiţi şi aveţi încredere în visele voastre, sunteţi cei mai buni! 
         Prietenie? Mai mult de atat: FAMILIE! 




For  C. B. S. D. C.! 

2 comentarii:

  1. Scrii foarte frumos!
    Îți doresc să ai alături de tine pe drumul vieții prieteni minunați, care să te însoțească până la sfârșit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc din suflet Irina! Sper ca prietenii mei să-mi rămână alături!

      Ștergere